Gal Vlasia

Edit Template

PROIECT AJUNS ÎN ETAPA DE SEMNARE A FINANȚĂRII, INTERVENȚIA 2 – 09.09.2026

Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) București a transmis că poate demara procedura de semnare a contractului de finanțare pentru proiectul „Dotarea cu utilaj tip buldoexcavator a Serviciului Administrativ-Gospodăresc, oraș Chitila”. Valoarea eligibilă nerambursabilă este de 100.000 de euro. Fondurile obținute în cadrul proiectului vor permite orașului Chitila să își dezvolte capacitatea de intervenție și să asigure servicii publice mai bune, mai eficiente pentru comunitate. Asociația GAL Vlăsia Ilfov Nord-Est mulțumește OJFIR București pentru profesionalism și pentru sprijinul acordat în procesul de verificare și evaluare a proiectelor, precum și pentru contribuția la susținerea inițiativelor autorităților publice din teritoriul GAL.

PROIECT AJUNS ÎN ETAPA DE SEMNARE A FINANȚĂRII, INTERVENȚIA 2 – 03.09.2026

Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) București a anunțat demararea procedurii de semnare a contractului de finanțare pentru proiectul „Achiziție buldoexcavator, comuna Gruiu, județul Ilfov”. Valoarea sprijinului public nerambursabil se ridică la 117.480 de euro, sumă care va oferi comunei Gruiu resursele necesare pentru a-și consolida capacitatea de intervenție și pentru a oferi cetățenilor servicii publice de calitate superioară. Asociația GAL Vlăsia Ilfov Nord-Est adresează mulțumiri OJFIR București pentru profesionalismul dovedit și pentru sprijinul oferit pe parcursul verificării și evaluării proiectelor, precum și pentru implicarea în susținerea demersurilor autorităților publice din teritoriul GAL.

PROIECT APROBAT PENTRU FINANȚARE ÎN CADRUL INTERVENȚIEI 2 – 01.09.2026

Proiectul „Dotarea cu utilaj tip buldoexcavator a Serviciului Administrativ-Gospodăresc, oraș Chitila”, depus de Primăria Orașului Chitila și selectat de GAL Vlăsia Ilfov Nord-Est în cadrul Intervenției 2 Investiții la scară mică și servicii publice, a fost declarat eligibil în urma verificării realizate de Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale București (OJFIR București). Valoarea eligibilă nerambursabilă este de 100.000 de euro, fonduri care vor permite orașului Chitila să își dezvolte capacitatea de intervenție și să asigure servicii publice mai eficiente pentru comunitate. Asociația GAL Vlăsia Ilfov Nord-Est mulțumește OJFIR București pentru profesionalism și pentru sprijinul acordat în procesul de verificare și evaluare a proiectelor, precum și pentru contribuția la susținerea inițiativelor autorităților publice din teritoriul GAL.

PROIECT AJUNS ÎN ETAPA DE SEMNARE A FINANȚĂRII, INTERVENȚIA 2 – 31.08.2026

Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) București a anunțat demararea procedurii de semnare a contractului de finanțare pentru proiectul „Achiziție de utilaje și accesorii pentru întreținerea domeniului public al comunei Snagov”. Investiția este în valoare de 141.400 €, iar intensitatea sprijinului este de 100%. În cadrul proiectului, Primăria Snagov va achiziționa un buldoexcavator dotat cu echipamente auxiliare, destinat eficientizării activităților de întreținere a domeniului public și îmbunătățirii serviciilor oferite comunității. Asociația GAL Vlăsia Ilfov Nord-Est mulțumește OJFIR București pentru profesionalism și pentru sprijinul oferit, pentru contribuția la susținerea inițiativelor autorităților publice din teritoriul GAL!

PROIECT APROBAT PENTRU FINANȚARE ÎN CADRUL INTERVENȚIEI 2 – 25.08.2026

Proiectul „Achiziție buldoexcavator, comuna Gruiu, județul Ilfov”, depus de Primăria Comunei Gruiu și selectat de GAL Vlăsia Ilfov Nord-Est în cadrul Intervenției 2 Investiții la scară mică și servicii publice, a fost declarat eligibil în urma verificării realizate de Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale București (OJFIR București). Valoarea publică nerambursabilă este de 117.480 de euro, fonduri care vor permite comunei Gruiu să își dezvolte capacitatea de intervenție și să asigure servicii publice mai eficiente pentru comunitate. Asociația GAL Vlăsia Ilfov Nord-Est mulțumește OJFIR București pentru profesionalism și pentru sprijinul acordat în procesul de verificare și evaluare a proiectelor, precum și pentru contribuția la susținerea inițiativelor autorităților publice din teritoriul GAL.

PROIECT APROBAT PENTRU FINANȚARE ÎN CADRUL INTERVENȚIEI 2 – 20.08.2026

Proiectul „Achiziție de utilaje și accesorii pentru întreținerea domeniului public al comunei Snagov”, depus de Primăria Snagov și selectat de GAL Vlăsia Ilfov Nord-Est în cadrul Intervenției 2 Investiții la scară mică și servicii publice, a intrat în etapa de contractare. Este primul proiect aprobat în cadrul aceste intervenții. În următoarele zile, va fi semnat contractul de finanțare. Investiția este în valoare de 141.400 € și este finanțată 100%. În cadrul acestui proiect, primăria va putea achiziționa un buldoexcavator, dotat cu echipamente auxiliare, care va reprezenta un sprijin în activitatea instituției, pentru asigurarea unor servicii mai bune pentru comunitate. Asociația GAL Vlăsia Ilfov Nord-Est mulțumește OJFIR București pentru profesionalism și pentru sprijinul oferit, pentru contribuția la susținerea inițiativelor autorităților publice din teritoriul GAL!