INFORMARE! PRIORITIZAREA ȘI CLASIFICAREA PROIECTELOR ÎN CADRUL INTERVENȚIEI 1 – 06.08.2026
Proiectele depuse în cadrul Intervenției 1 Demararea de noi activități neagricole pentru tineri și femei au fost clasificate în funcție de punctajul obținut în etapa de evaluare. În situațiile în care două sau mai multe proiecte au avut același punctaj, departajarea s-a realizat în următoarea ordine, conform Ghidului solicitantului:✅ CD1 – numărul de locuri de muncă nou-create (criteriul cu cea mai mare prioritate)✅ CD2 – prioritate pentru proiectele din domeniul producției✅ CD3 – prioritate pentru proiectele din domeniul serviciilor✅ CD4 – valoarea eligibilă mai mică a proiectului Criteriile au fost aplicate succesiv până la stabilirea clasamentului final. Proiectele au fost selectate în limita fondurilor disponibile, iar cele eligibile care nu au putut fi finanțate au fost incluse pe lista de rezervă, păstrând ordinea clasamentului. În cazul disponibilizării unor fonduri suplimentare, finanțarea se va acorda în această ordine. Solicitanții au dreptul de a depune contestație, în condițiile și termenul prevăzute în Ghidul solicitantului, iar pentru clarificări suplimentare, pot contacta GAL Vlăsia Ilfov Nord-Est pe e-mail la info@gal-ilfov-ne.ro, la telefon 0732-770.815 sau prin intermediul platformei gal.afir.ro.
RAPORT DE SELECȚIE INTERMEDIAR, 05.08.2026 – Demararea de noi activități neagricole pentru tineri și femei 2026
Raportul de selecție intermediar nr. 4/ 05.08.2026 pentru Intervenția 1 Demararea de noi activități neagricole pentru tineri și femei
RAPORT DE SELECȚIE FINAL, 24.07.2026 – Acțiuni de implementare și promovare a energiei durabile 2026
Ca urmare a parcurgerii etapelor procedurale de selecție și evaluare, precum și a lipsei de contestații în termenul de 7 zile prevăzut în Ghidul solicitantului, Raportul de selecție intermediar nr. 2/ 17.07.2026 al Asociației GAL Vlăsia Ilfov Nord-Est a fost transformat în RAPORT DE SELECȚIE FINAL pentru Intervenția 4 Acțiuni de implementare și promovare a energiei durabile, cu data prezentei note, 24.07.2026.
RAPORT DE SELECȚIE FINAL, 24.07.2026 – Investiții la scară mică și servicii publice 2026
Ca urmare a parcurgerii etapelor procedurale de selecție și evaluare, precum și a lipsei de contestații în termenul de 7 zile prevăzut în Ghidul solicitantului, Raportul de selecție intermediar nr. 3/ 17.07.2026 al Asociației GAL Vlăsia Ilfov Nord-Est a fost transformat în RAPORT DE SELECȚIE FINAL pentru Intervenția 2 Investiții la scară mică și servicii publice, cu data prezentei note, 24.07.2026.
RAPORT DE SELECȚIE INTERMEDIAR, 17.07.2026 – Acțiuni de implementare și promovare a energiei durabile 2026
Raportul de selecție intermediar nr. 2/ 17.07.2026 pentru Intervenția 4 Acțiuni de implementare și promovare a energiei durabile
RAPORT DE SELECȚIE INTERMEDIAR, 17.07.2026 – Investiții la scară mică și servicii publice 2026
Raportul de selecție intermediar nr. 3/ 17.07.2026 pentru Intervenția 2 Investiții la scară mică și servicii publice
RAPORT DE SELECȚIE FINAL, 28.05.2026 – Acțiuni de tip Smart Village
Ca urmare a parcurgerii etapelor procedurale de selecție și evaluare, precum și a lipsei de contestații în termenul de 7 zile prevăzut în Ghidul solicitantului, Raportul de selecție intermediar nr. 1/ 21.05.2026 al Asociației GAL Vlăsia Ilfov Nord-Est a fost transformat în RAPORT DE SELECȚIE FINAL pentru Intervenția nr. 3 – Acțiuni de tip Smart Village, cu data prezentei note, 28.05.2026.
RAPORT DE SELECȚIE INTERMEDIAR, 21.05.2026 – Acțiuni de tip Smart Village 2026
Raportul de selecție intermediar nr. 1/ 21.05.2026 pentru Intervenția 3 Acțiuni de tip Smart Village