Gal Vlasia

Offcanvas
Edit Template

STRATEGIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ 2014-2020

MĂSURI

MĂSURA 1 

GAL VLĂSIA ILFOV NORD-EST – Extinderea și modernizarea exploatațiilor agricole de dimensiuni mici

!!NOU!! FIȘA MĂSURII ACTUALIZATĂ (ULTIMA FORMĂ) PUBLICAT ÎN DATA DE 02.08.2019

Denumirea măsurii :

Extinderea şi modernizarea exploataţiilor agricole de dimensiuni mici

Codul măsurii: M1/1A

Tipul măsurii

X-INVESTIŢII

X-SERVICII

SPRIJIN FORFETAR

  1. Descrierea generală a măsurii, inclusiv a logicii de intervenţie a acesteia şi a contribuţiei la priorităţile strategiei, la domeniile de intervenţie şi la obiectivele transversale şi a complementarităţii cu alte măsuri.
  2. Justificarea măsurii şi corelarea cu analiza diagnostic şi SWOT

Teritoriul inclus în viitorul GAL cuprinde terenuri agricole pe o suprafaţă de 18.951 ha,

din care 18.548 terenuri arabile (97,87%), cultivate cu cereale şi plante tehnice, şi în mică parte cu plante furajere şi legume.

Zona inclusă în GAL cuprinde un număr mare de ferme de subzistenţă; proprietarii de teren arabil care nu-şi pot lucra terenurile optează pentru arendare. Terenurile agricole au suprafeţe mici şi mulţi proprietari şi-au vândut pământul în perioada anilor 2003-2008.

In zonă există o formă asociativă (AGRI SUD COOPERATIVA AGRICOLĂ) în care membrii sunt fermieri medii şi mari. Micii producători nu sunt organizaţi într-o formă asociativă, rezultatul fiind obţinerea unor venituri mici.

Terenurile în mare parte sunt lucrate de femieri medii şi mari, cultivatori de cereale şi plante tehnice, dotaţi cu utilaje performante şi aplicând tehnologii moderne. Aceştia au asigurate pieţe stabile de aprovizionare şi desfacere, direct sau prin intermediul cooperativei.

Exploataţiile mici pot fi sprijinite prin finanţările de la nivelul GAL–ului astfel încât să se modernizeze şi să-şi extindă activitatea agricolă prin achiziţia utilajelor şi echipamentelor agricole moderne.

La nivelul unor investiţii medii şi mici, se pot promova exploataţii în domeniul legumiculturii. Producerea de legume este oportună în prezent prin existenţa unei pieţe în creştere în capitală, în care se caută preferenţial legume româneşti de calitate, produse în ferme de dimensiuni mici, de tip familial.

Necesitatea implementării măsurii rezultă din analiza diagnostic, pt. I.4 şi respectiv analiza SWOT, pt. III.3.

  1. Obiectivul de dezvoltare rurală al Reg. (UE) nr. 1305/2013 art. 4, la care contribuie M1/1A

Favorizarea competitivităţii agriculturii

  1. Obiectivele specifice ale măsurii

Modernizarea şi extinderea exploataţiilor agricole existente; Transformarea exploataţiilor de semi-subzistenţă în ferme performante; Creşterea veniturilor exploataţiilor sprijinite;

Crearea unor noi locuri de muncă.

STRATEGIA DE DEZVOLTARE LOCALA 2014-2020 PARTENERIAT PRIVAT PUBLIC GAL VLASIA ILFOV NORD-EST

  1. Prioritatea/priorităţile prevăzute la art.5, Reg (UE) nr. 1305/2013
  2. Creşterea viabilităţii exploataţiilor sş a competitivităţiii tuturor tipurilor de agricultură în toate regiunile şi promovarea tehnologiilor agricole inovatoare şi a gestionării durabile a pădurilor.
  3. a) Imbunătățirea performanței economice a tuturor exploatațiilor agricole și facilitarea restructurării și modernizării exploatațiilor, în special în vederea creșterii participării pe piață și a orientării spre piață, precum și a diversificării activităților agricole.
  4. Măsura corespunde obiectivelor din Reg (UE) nr.1305/2013

Art. 17. Investiţii în active fizice;

Art. 19. Dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor.

  1. Măsura contribuie la Domeniul de intervenţie 2 (prevăzut la art.5, Reg (UE) nr. 1305/2013)
  2. Măsura contribuie la obiectivele transversale ale Reg. (UE) nr.1305/2013

Măsura contribuie la obiectivul transversal protecţia mediului.

  1. Complementaritatea cu măsurile din SDL

Măsura M1/1A este complementară cu măsura M3/1C – Sprijin pentru dobândirea de competente antreprenoriale de către fermieri.

  1. Sinergia cu alte măsuri din SDL Impreună cu măsurile:

M2/1B Sprijinirea tinerilor pentru înfiinţarea şi dezvoltarea de exploataţii agricole, M3/1C Sprijin pentru dobândirea de competenţe antreprenoriale de către fermieri,

M4/1D Sprijin pentru înfiinţarea şi promovarea formelor asociative, măsura M1/1A corespunde aceleiaşi priorităţi P1 (tabel IV.1): Dezvoltarea sectorului agricol prin sprijinirea exploataţiilor agricole, creşterea nivelului de competenţă şi stimularea asocierii fermierilor.

  1. Valoarea adăugată a măsurii

Valoarea adăugată a măsurii M1/1A constă în:

  • extinderea şi modernizarea exploataţiilor agricole de dimensiuni mici de până la 80.000 SO prin sprijiul acordat;
  • introducerea unor tehnologii noi prin achiziţia de utilaje noi şi echipamente moderne;
  • impact pozitiv asupra factorilor de mediu ca urmare a reducerii consumului de carburanţi;
  • promovarea unor tehnologii prietenoase cu mediul;
  • crearea de locuri de muncă noi

 

Relevanţa măsurii:

In cadrul SDL, măsura M1/1A reprezintă o pondere semnificativă, datorită importanţei domeniului culturilor agricole vegetale în economia locală, la nivelul teritoriului GAL.

Necesitatea sprijinului conform măsurii M1/1A rezultă din analiza diagnostic, pt. I.4, respectiv din analiza SWOT, pt. III.3.

STRATEGIA DE DEZVOLTARE LOCALA 2014-2020 PARTENERIAT PRIVAT PUBLIC GAL VLASIA ILFOV NORD-EST

  1. Trimiteri la alte acte legislative
  • Regulamentul UE 1303/2013
  • Regulamentul UE 1305/2013
  • Directiva CE nr. 2000/78/CE
  • Legea 145/2014, măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol
  • OG28/2008 privind Registrul agricol
  • OUG 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene

Se adaugă legislaţia naţională referitoare la toate domeniile conexe activităţii:

  • Legislaţia naţională în domeniul protecţiei mediului;
  • Legislaţia naţională în domeniul siguranţei alimentului;
  • Legislaţia naţională în domeniul sănătăţii;
  • Legislaţia naţională în domeniul securităţii la incendiu.
  1. Beneficiari direcţi/indirecţi (grup ţintă)

 

Beneficiari direcţi :

Fermierii definiţi conform Regulamentului (UE) nr. 1307/2013, art. 4, ca fiind persoane fizice autorizate conform OUG 44/2008 cu modificările și completările ulterioare sau juridice sau un grup de persoane fizice sau juridice, indiferent de statutul juridic pe care un astfel de grup şi membrii săi îl deţin în temeiul legislaţiei naţionale, ale căror exploataţii se situează pe teritoriul GAL), şi care desfășoară o activitate agricolă.

Toti beneficiarii vor avea domiciliul sediul sau punct de lucru în teritoriul GAL.

Beneficiari indirecţi :

Comunităţile locale din teritoriul GAL.

Consumatorii din teritoriul GAL şi zonele adiacente.

  1. Tip sprijin :
  • Rambursarea costurilor eligibile suportate şi plătite efectiv;
  • Plăţi în avans, cu condiţia constituirii unei garanţii bancare sau a unei garanţii echivalente corespunzătoare procentului de 100% din valoarea avansului, în conformitate cu art.45 (4) şi art. 63 ale Reg. (UE) nr. 1305/2013.
  1. Tipuri de acţiuni eligibile

 

Acţiuni eligibile

  • investiţii pentru extinderea, modernizarea exploataţiilor agricole de dimensiuni mici;
  • investiţii în procesarea produselor agricole din ferma proprie;
  • investiţii pentru înfiinţarea, modernizarea sistemului de irigaţii din cadrul fermei, precum şi crearea unui sistem de stocare a apei de udare necesare funcţionării exploataţiei;
  • investiţii în producerea/utilizarea energiei din surse regenerabile;
  • investiţii necorporale: achiziţie sau creare de software, licenţe, drepturi de autor, mărci în conformitate cu art.45 (2) (d) din Reg. 1305/2013.
  • cheltuieli cu consultanţa, proiectare şi inginerie aferente proiectului

Toti beneficiarii trebuie să demonstreze că au domiciliul, sediul sau un punct de lucru în teritoriul GAL. Activitatea economică finanţată/sprijinită se va desfăşura în teritoriul GAL.

 

Acţiuni neeligibile

– achiziţii bunuri şi echipamente “second hand”;

-cheltuieli efectuate înainte de semnarea contractului (deciziei) de finanţare a proiectului cu excepţia : costurilor generale definite la art.45, alin 2 litera c) a R (UE) nr.1305/2013 care pot fi realizate înainte de depunerea cererii de finanţare;

  • cheltuieli care pot fi dublu finanţate în cadrul proiectului eligibil;
  • achiziţie mijloace de transport pentru uz personal sau pentru transport persoane;
  • construcția și modernizarea locuinței;
  • cheltuieli financiare de orice tip, legate de cofinanţarea prin credit bancar;
  • contribuţie în natura;
  • cheltuieli cu spațiile ce deservesc activitatea generală a exploatației agricole: birouri administrative, săli de ședințe, săli de protocol, spații de cazare etc.;
  • cheltuieli cu întreținerea culturilor agricole;
  • cheltuieli neeligibile conform art. 69 alin (3) din R (UE) nr.1305/2013: dobânzi debitoare, cu excepţia granturilor acordate ca subvenţii pentru dobânda sau comisioane de garantare; achiziţionarea de terenuri; taxa pe valoare adăugată, cu excepţia cazului în care aceasta nu se poate recupera în temeiul legislaţiei naţionale privind TVA-ul sau a prevederilor specifice instrumentelor financiare.
  1. Condiţii de eligibilitate

 

Beneficiari eligibili

Solicitanţii eligibili pentru sprijinul acordat prin măsura 1 sunt fermierii definiţi conform Regulamentului (UE) nr. 1307/2013, art. 4, ca fiind persoane fizice autorizate conform OUG

44/2008 cu modificările și completările ulterioare sau juridice sau un grup de persoane fizice sau juridice, indiferent de statutul juridic pe care un astfel de grup şi membrii săi îl deţin în temeiul legislaţiei naţionale, ale căror exploataţii se situează pe teritoriul GAL, şi care desfășoară o activitate agricolă.

 

Dimensiunea economică a exploatației

Investiţia trebuie să se realizeze în cadrul unei ferme cu o dimensiune economică de minim

8.000 SO (valoarea producţiei standard).

Având în vedere analiza SWOT precum si nevoia de a sprijini exploatații agricole cu o dimensiune economică mai mica decât plafonul minim al producției standard (SO) stabilit pentru măsurile lansate la nivel național, acestea pot fi admise la finanțare, cu respectarea:

– intervalului  4.000 – 7.999 SO pentru operațiuni care pot fi asimilate art. 19 alin (1) lit (a) pct (iii).

– limitei minime de 8.000 SO pentru operațiuni care pot fi asimilate art. 19 alin (1) lit (a) pct (i);

 

Beneficiari neeligibili

  • solicitanţii înregistraţi în Registrul debitorilor AFIR, atât pentru Programul SAPARD, cât şi pentru FEADR, până la achitarea integrală a datoriei faţă de AFIR, inclusiv a dobânzilor şi majorărilor de întârziere;
  • solicitanţii care au contracte de finanţare pentru proiecte nerealizate, încetate din proprie iniţiativa pentru un an de la data rezilierii, precum şi solicitanţii care au avut contracte de finanţare încetate ca urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale din iniţiativa AFIR, timp de doi ani de la data rezilierii;
  • beneficiarii Programului SAPARD şi FEADR care sunt în situaţii litigioase cu AFIR, până la pronunţarea definitivă a instanţei de judecată;
  • solicitanţii care nu respectă declaraţia privind dovada cofinanţării proiectului ca şi cei care nu depun proiectul tehnic ca şi documentele prevăzute în Lista documentelor necesare conform cerinţelor FEADR.
  • solicitanţii aflaţi în insolvenţă sau în incapacitate de plată.
  • solicitanţii care s-au angajat prin declaraţie la depunerea cererii de finanţare că vor depune dovada cofinanţării la contractare sau că vor depune proiectul tehnic şi nu prezintă documentele la data prevăzută în notificare, nu vor mai putea accesa programul timp de 1 an de la notificare;

 

Alte precizări

Solicitantul se angajează că va asigura mentenanţa investiţiei pe perioada de cel puţin 3 ani de la data încasării ultimei plăţi;

Pentru investiţii care cuprind construcţii-montaj, solicitantul trebuie să facă dovada dreptului de folosinţă a terenului şi să respecte Planurile Urbanistice aprobate de autorităţile în drept.

In cadrul unei sesiuni, aplicantul va depune un singur proiect în cadrul unei măsuri.

STRATEGIA DE DEZVOLTARE LOCALA 2014-2020 PARTENERIAT PRIVAT PUBLIC GAL VLASIA ILFOV NORD-EST

  1. Criterii de selecţie

Nr.

Principii de selecţie

Punctaj

crt.

    

1.

Principiul dimensiunii exploataţiei

Punctajul se va acorda în ordine descrescătoare începând de la dimensiunea cea mai mică

 
     

2.

Principiul sectorului prioritar

 

3

Principiul integrării producţie-procesare primară

 
 

Se acordă punctaj suplimentar proiectelor care  cuprind

 
 

investiţii în procesarea primară a produselor proprii

 

4.

Principiul economiei de apă la nivelul fermei

 
 

Se  acordă  punctaj  suplimentar  pentru  fermierii  care

 
 

utilizează tehnici de irigaţie prin picurare

 

5.

Principiul competenţei profesionale

 
 

Se acordă punctaj beneficiarilor dețin competențe profesionale certificate în domeniul în care activează

 

6.

Principiul potențialului agricol al zonei

 
 

Se acordă punctaj proiectelor care propun exploatații agricole/zootehnice în zone cu potențial ridicat

 
 

.

 

7.

Principiul asocierii fermierilor, care dețin exploatații de dimensiuni mici și/sau medii, în cadrul cooperativelor sau altor forme asociative constituite în baza legislației naționale în vigoare.

 
  1. Sume (aplicabile) şi rata sprijinului

Intensitatea sprijinului acordat prin Măsura M1/1A este de maxim 90% din valoarea cheltuielilor eligibile.

Valoarea maximă a sprijinului financiar poate fi de maximum 70.000 Euro. Sumele aplicabile vor fi stabilite prin Ghidul Solicitantului pentru fiecare apel în parte.

  1. Indicatori de monitorizare

Număr de exploataţii agricole sprijinite:      6

Număr de locuri de muncă create: 6

  1. Total fonduri alocate    315.264 Euro

Descarcă fișa măsurii în format .pdf

!!NOU!! ERATA RAPORT DE SELECȚIE MĂSURA 1 APEL2 -publicat în data de 16.06.2020

!!NOU!! ERATA RAPORT DE EVALUARE MĂSURA 1 APEL 2– publicat în data de 15.06.2020

!!NOU!! RAPORT DE SELECȚIE MĂSURA 1 APEL 2– publicat în data de 11.06.2020

!!NOU!! Raport de evaluare măsura 1 apel 2– publicat în data de 12.02.2020

 Anunțul de prelungire a apelurilor de selecție 

Având în vedere faptul că am primit solicitări din partea potențialilor beneficiari pe cele 3 măsuri pentru  prelungirea apelurilor de selecție, Directorul Executiv GAL Vlăsia Ilfov Nord Est a hotărât prin Decizia nr. 698 din 19.09.2019:

  • Prelungirea apelului de selecție nr.2 pentru măsura 1 „Extinderea și modernizarea exploatațiilor agricole” până la data de 18.10.2019, ora 16;

Ghidul Solicitantului M1 – publicat în data de 12.08.2019

Cererea de Finantare M1 – publicat în data de 12.08.2019

Fisa Masurii M1 – publicat în data de 12.08.2019

Anexa 3 Studiul de Fezabilitate  – publicat în data de 12.08.2019

Anexa 3.1 Studiul de Fezabilitate- Proiectii financiare și indicatori financiari   – publicat în data de 12.08.2019

Anexa 3 Studiul de Fezabilitate (Anexa B) – publicat în data de 12.08.2019

Anexa 3 Studiul de Fezabilitate (Anexa C) – publicat în data de 12.08.2019

Anexa 4 Lista detaliata a coeficientilor Productiei Standard SO 2017  – publicat în data de 12.08.2019

Anexa 5 Studiu Potential Pomicol – publicat în data de 12.08.2019

Anexa 6 Codul de Bune Practici  – publicat în data de 12.08.2019

Anexa 7 Calculator Cod de Bune Practici  – publicat în data de 12.08.2019

Anexa 8 Studiu Potential Vegetal/Zootehnic  – publicat în data de 12.08.2019

Anexa 9 Lista raselor autohtone  – publicat în data de 12.08.2019

Anexa 10 Lista Asociatiilor acreditate de ANZ  – publicat în data de 12.08.2019

Anexa nr. 11.1 – Declarație privind încadrarea întreprinderilor în categoria de microîntreprindere și întreprindere mică – publicat în data de 12.08.2019

Anexa nr. 11.2 – Declarație privind respectarea regulii de minimis – publicat în data de 12.08.2019

Anexa nr. 11.3 – Declarație privind neîncadrarea în „întreprindere în dificultate” – publicat în data de 12.08.2019

Anexa nr. 11.4 – Declarație pe propria răspundere a solicitantului că nu a beneficiat de servicii consiliere prim M 02 – publicat în data de 12.08.2019

Apelul scurt nr.2 Masura 1  – publicat în data de 12.08.2019

Anexa II Apelul lung nr.2 Masura 1 – publicat în data de 12.08.2019

Fisa de evaluare Masura 1– publicat în data de 12.08.2019

Procedura de evaluare si selectie – publicat în data de 12.08.2019

GHIDUL SOLICITANTULUI MASURA 1 APEL 2 ÎN CONSULTARE – PUBLICAT ÎN DATA DE 29.07.2019

DOCUMENTELE SPECIFICE APELULUI 1 MĂSURA 1

RAPORT DE SELECȚIE APEL 1 MĂSURA 1

RAPORT DE EVALUARE APEL 1 MĂSURA 1

Anunt de prelungire a apelului de selecție 

Decizia Directorului Executiv GAL Vlăsia Ilfov Nord Est nr. 387/23.05.2018, privind prelungirea apelurilor de selecție 

Anunt de prelungire a apelului de selecție 

Decizia Directorului Executiv GAL Vlăsia Ilfov Nord Est nr. 377/21.05.2018, privind prelungirea apelurilor de selecție 

Erata nr. 2 din 21.05.2018

Erata Nr. 1 din 08.05.2018

Anunt de prelungire a apelului de selecție 

Decizia Directorului Executiv GAL Vlăsia Ilfov Nord Est nr. 368/08.05.2018, privind prelungirea apelurilor de selecție 

Anunt de prelungire a apelului de selecție

Decizia Directorului Executiv GAL Vlăsia Ilfov Nord Est nr. 343/23.04.2018, privind prelungirea apelurilor de selecție 

Anunt de prelungire a apelului de selecție

Decizia Directorului Executiv GAL Vlăsia Ilfov Nord Est nr. 333/02.04.2018, privind prelungirea apelurilor de selecție 

Ghidul Solicitantului M1– actualizat prin Erata nr.2 din 21.05.2018

Cererea de Finantare M1

Fisa Masurii M1

Anexa 3 Studiul de Fezabilitate 

Anexa 3.1 Studiul de Fezabilitate- Proiectii financiare și indicatori financiari  

Anexa 3 Studiul de Fezabilitate (Anexa B)

Anexa 3 Studiul de Fezabilitate (Anexa C)

Anexa 4 Lista detaliata a coeficientilor Productiei Standard SO 2017 

Anexa 5 Studiu Potential Pomicol

Anexa 6 Codul de Bune Practici 

Anexa 7 Calculator Cod de Bune Practici 

Anexa 8 Studiu Potential Vegetal/Zootehnic 

Anexa 9 Lista raselor autohtone 

Anexa 10 Lista Asociatiilor acreditate de ANZ 

Anexa nr. 11.1 – Declarație privind încadrarea întreprinderilor în categoria de microîntreprindere și întreprindere mică

Anexa nr. 11.2 – Declarație privind respectarea regulii de minimis

Anexa nr. 11.3 – Declarație privind neîncadrarea în „întreprindere în dificultate”

Anexa nr. 11.4 – Declarație pe propria răspundere a solicitantului că nu a beneficiat de servicii consiliere prim M 02

Apelul scurt nr.1 Masura 1 

Apelul lung nr.1 Masura 1 – actualizat prin Erata nr. 1 din 08.05.2018

Anexa II Apelul lung nr.1 Masura 1

Fisa de evaluare Masura 1 – actualizată prin Erata nr. 2 din 21.05.2018

Procedura de evaluare si selectie

MĂSURA 2

GAL VLĂSIA ILFOV NORD-EST – Sprijinirea tinerilor pentru înființarea și dezvoltarea de exploatații agricole

!!NOU!! FIȘA MĂSURII ACTUALIZATĂ (ULTIMA FORMĂ) PUBLICAT ÎN DATA DE 02.08.2019

Denumirea măsurii:

Sprijinirea tinerilor pentru înfiinţarea şi dezvoltarea de exploataţii agricole

Codul măsurii: M2/1B

Tipul măsurii

X-INVESTIŢII

X-SERVICII

X-SPRIJIN FORFETAR

  1. Descrierea generală a măsurii, inclusiv a logicii de intervenţie a acesteia şi a contribuţiei la priorităţile strategiei, la domeniile de intervenţie şi la obiectivele transversale şi a complementarităţii cu alte măsuri.
  1. a) Justificarea măsurii şi corelarea cu analiza diagnostic şi SWOT

Ponderea mare a generaţiei cu vârste între 18 şi 40 de ani la nivelul teritoriului GAL, 34,75%, justifică necesitatea sprijinirii înfiinţării şi dezvoltării fermelor mici şi medii de către această generaţie. Pentru menţinerea populaţiei tinere în teritoriu trebuie să se ia măsuri privind creşterea investiţiilor în zona prin atragerea de investiţii creatoare de locuri de muncă, precum şi prin implementarea de proiecte dedicate, pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării de exploataţii agricole mici şi performante. Pe lângă disponibilitatea deosebită de capital uman, teritoriul GAL reprezintă şi oportunităţi privind piaţa în creştere pentru produse alimentare de calitate, produse în ferme mici şi medii.

Infiinţarea şi dezvoltarea de activităţi agricole de către tineri reprezintă şi o oportunitate de ameliorare a situaţiei generale socio-economice a spaţiului rural.

Necesitatea implementării măsurii rezultă din analiza diagnostic, pt. I.3, I.4 şi respectiv analiza SWOT, pt. III.2, III.3.

  1. b) Obiectivul de dezvoltare rurală al Reg. (UE) nr. 1305/2013 4, la care contribuie M2/1B

Favorizarea competitivității agriculturii

  1. c) Obiectivele specifice ale măsurii

Infiinţarea şi dezvoltarea exploataţiilor agricole de către tineri;

Crearea unor locuri de muncă pentru tineri (şomeri, tineri absolvenţi, etc.)

Creşterea veniturilor exploataţiilor sprijinite.

  1. d) Prioritatea/priorităţile prevăzute la art.5, Reg (UE) nr. 1305/2013
  1. Creşterea viabilităţii exploataţiilor şi a competitivităţiii tuturor tipurilor de agricultură în toate regiunile şi promovarea tehnologiilor agricole inovatoare şi a gestionării durabile a pădurilor.
  1. b) Facilitarea intrării în sectorul agricol a unor fermieri calificați corespunzător și, în special, a reînnoirii generațiilor.
  2. e) Măsura corespunde obiectivelor din Reg (UE) nr.1305/2013;

Art. 17. Investiţii în active fizice;

Art. 19. Dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor.

  1. f) Măsura contribuie la Domeniul de intervenţie2 (prevăzut la art.5, Reg (UE) nr. 1305/2013).
  2. g) Măsura contribuie la obiectivele transversaleale Reg. (UE) nr.1305/2013

Măsura contribuie la obiectivul transversal protecţia mediului.

  1. h) Complementaritatea cu măsurile din SDL

Măsura M2/1B este complementară cu măsura M3/1C – Sprijin pentru dobândirea de competenţe antreprenoriale de către fermieri;

  1. i) Sinergia cu alte măsuri din SDL Impreună cu următoarele 3 măsuri :

M1/1A Extinderea şi modernizarea exploataţiilor agricole de dimensiuni mici,

M3/1C Sprijin pentru dobândirea de competenţe antreprenoriale de către fermieri,

M4/1D Sprijin pentru înfiinţarea şi promovarea formelor asociative.

măsura M2/1B corespunde aceleiaşi priorităţi P1 (tabel IV.1): Dezvoltarea sectorului agricol prin sprijinirea exploataţiilor agricole, creşterea nivelului de competenţă şi stimularea asocierii fermierilor.

  1. Valoarea adăugată a măsurii

Valoarea adăugată a măsurii M2/1B constă în:

  • sprijinirea tinerilor fermieri pentru înfiinţarea şi dezvoltarea exploataţiilor agricole de dimensiuni mici, până la 50.000 SO.
  • introducerea unor tehnologii noi prin achiziţia de utilaje noi şi echipamente moderne cu impact pozitiv asupra factorilor de mediu ca urmare a reducerii consumului de carburanţi;
  • evitarea poluării mediului ca urmare a achiziţiei unor echipamente moderne;
  • crearea de locuri de muncă noi.

 

Relevanţa măsurii:

In cadrul SDL, măsura M2/1B reprezintă o soluţie pentru valorificarea potenţialului uman şi natural, având în vedere structura demografică a teritoriului, cu o pondere semnificativă a populaţiei tinere active, cu vârste între 18 şi 40 de ani.

Necesitatea sprijinului conform măsurii M2/1B rezultă din analiza diagnostic, pt. I.3, I.4, respectiv din analiza SWOT, pt.III.2, III.3.

  1. Trimiteri la alte acte legislative
  • Regulamentul UE 1303/2013
  • Regulamentul UE 1305/2013
  • Directiva CE nr. 2000/78/CE
  • Legea 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol
  • OG28/2008 privind Registrul agricol
  • OUG 49/2015 privind gestionarea financiara a fondurilor europene

Se adaugă legislaţia naţională referitoare la toate domeniile conexe activităţii:

  • Legislaţia naţională în domeniul protecţiei mediului;
  • Legislaţia naţională în domeniul siguranţei alimentului;
  • Legislaţia naţională în domeniul sanătăţii;
  • Legislaţia naţională în domeniul securităţii la incendiu.
  1. Beneficiari direcţi/indirecţi (grup ţintă)

 

Beneficiari direcţi :

Fermierii definiţi conform Regulamentului (UE) nr. 1307/2013, art. 4, ca fiind persoane fizice autorizate conform OUG 44/2008 cu modificările și completările ulterioare sau juridice sau un grup de persoane fizice sau juridice, indiferent de statutul juridic pe care un astfel de grup şi membrii săi îl deţin în temeiul legislaţiei naţionale, ale căror exploataţii se situează pe teritoriul GAL), şi care desfășoară o activitate agricolă.

  • Persoane fizice autorizate, cu vârsta sub 40 de ani împliniți la data depunerii Cererii de finanţare;
  • Intreprinderi individuale/întreprinderi familiale la care titularul este persoană tânără cu vârsta sub 40 de ani împliniți la data depunerii Cererii de finanţare;
  • Societăţi comerciale încadrate la categoria microîntreprinderi conform Legii 346/2004, cu asociat unic, asociat majoritar sau administrator, persoana tânără cu vârsta sub 40 de ani la data depunerii Cererii de finanţare.
  • Societăți cooperative cu asociați majoritar persoane tinere cu vârsta sub 40 de ani împliniți la data depunerii Cererii de finanțare.
  • Cooperative agricole cu asociați majoritar persoane tinere cu vârsta sub 40 de ani împliniți la data depunerii Cererii de finanțare.

Toti beneficiarii vor avea domiciliul sediul sau punct de lucru în teritoriul GAL.

 

Beneficiari indirecţi :

Comunităţile locale din teritoriul GAL.

Consumatorii din teritoriul GAL şi zonele adiacente.

  1. Tip sprijin :
  • rambursarea costurilor eligibile suportate și plătite efectiv;
  • plăți în avans, cu condiția constituirii unei garanții bancare sau a unei garanții echivalente corespunzătoare procentului de 100% din valoarea avansului, în conformitate cu art.45(4) și art.63 ale Reg. (UE) nr.1305/2013.
  1. Tipuri de acţiuni eligibile

 

Acţiuni eligibile

  • investiţii pentru înfiinţarea, extinderea, modernizarea exploataţiilor agricole de dimensiuni mici, administrate de tineri cu vârsta sub 40 de ani la data depunerii Cererii de finanţare; capacitatea administrativă se demonstrează prin poziţia de titular, asociat unic, asociat majoritar, administrator;
  • investiţii în procesarea produselor agricole din ferma proprie;
  • investiţii pentru înfiinţarea, modernizarea sistemului de irigaţii din cadrul fermei, precum şi crearea unui sistem de stocare a apei de udare necesare funcţionarii exploataţiei;
  • investiţii în producerea/utilizarea energiei din surse regenerabile;
  • investiţii necorporale: achiziţie sau creare de software, licenţe, drepturi de autor, mărci în conformitate cu art.45 (2) (d) din Reg. 1305/2013.
  • cheltuieli cu consultanţa, proiectare şi inginerie aferente proiectului.

Toţi beneficiarii trebuie să demonstreze că au sediul sau un punct de lucru în teritoriul GAL.

Activitatea economică finanţată/sprijinită se va desfăşura în teritoriul GAL.

 

Acţiuni neeligibile

  • achiziţii bunuri şi echipamente “second hand”;
  • cheltuieli efectuate înainte de semnarea contractului (deciziei) de finanţare a proiectului cu excepţia : costurilor generale definite la art.45, alin 2 litera c) a R (UE) nr.1305/2013 care pot fi realizate înainte de depunerea cererii de finanţare;
  • cheltuieli care pot fi dublu finanţate în cadrul proiectului eligibil;
  • achiziţie mijloace de transport pentru uz personal sau pentru transport persoane;
  • construcția și modernizarea locuinței;
  • cheltuieli financiare de orice tip, legate de confinanţarea prin credit bancar;
  • contribuţie în natură;
  • costuri de orice tip, legate de contracte de leasing;
  • cheltuieli cu spațiile ce deservesc activitatea generală a exploatației agricole; birouri administrative, săli de ședințe, săli de protocol, spații de cazare etc.;
  • cheltuieli cu întreținerea culturilor agricole;
  • cheltuieli neeligibile conform art. 69 alin (3) din R (UE) nr.1305/2013: dobânzi debitoare, cu excepţia granturilor acordate ca subvenţii pentru dobânda sau comisioane de garantare; achiziţionarea de terenuri; taxa pe valoare adăugată, cu excepţia cazului în care aceasta nu se poate recupera în temeiul legislaţiei naţionale privind TVA-ul sau a prevederilor specifice instrumentelor financiare.
  1. Condiţii de eligibilitate

 

Beneficiari eligibili

Fermierii definiţi conform Regulamentului (UE) nr. 1307/2013, art. 4, ca fiind persoane fizice autorizate conform OUG 44/2008 cu modificările și completările ulterioare sau juridice sau un grup de persoane fizice sau juridice, indiferent de statutul juridic pe care un astfel de grup şi membrii săi îl deţin în temeiul legislaţiei naţionale, ale căror exploataţii se situează pe teritoriul GAL), şi care desfășoară o activitate agricolă.

  • persoana fizică autorizată cu vârsta sub 40 de ani, la data depunerii Cererii de finanţare;
  • întreprindere individuală sau întreprinderi familiale, titularul având vârsta sub 40 de ani la data depunerii Cererii de finanţare;
  • societăţi comerciale încadrate în categoria microîntreprindere conform Legii 346/2004, având asociat unic, asociat majoritar, sau administrator, tânăr cu vârsta sub 40 de ani împliniți la data depunerii Cererii de finanţare.
  • Societăți cooperative cu asociați majoritar persoane tinere cu vârsta sub 40 de ani împliniți la data depunerii Cererii de finanțare;
  • Cooperative agricole cu asociați majoritar persoane tinere cu vârsta sub 40 de ani împliniți la data depunerii Cererii de finanțare.

 

Beneficiari neeligibili

  • solicitanţii înregistraţi în Registrul debitorilor AFIR, atât pentru Programul SAPARD, cât şi pentru FEADR, până la achitarea integrală a datoriei faţă de AFIR, inclusiv a dobânzilor şi majorărilor de întârziere;
  • solicitanţii care au contracte de finanţare pentru proiecte nerealizate, încetate din proprie iniţiativă pentru un an de la data rezilierii, precum şi solicitanţii care au avut contracte de finanţare încetate ca urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale din iniţiativa AFIR, timp de doi ani de la data rezilierii;
  • beneficiarii Programului SAPARD şi FEADR care sunt în situaţii litigioase cu AFIR, până la pronunţarea definitivă a instanţei de judecată;
  • solicitanţii care nu respectă declaraţia privind dovada cofinanţării proiectului ca şi cei care nu depun proiectul tehnic ca şi documentele prevăzute în Lista documentelor necesare conform cerinţelor FEADR.
  • solicitantii aflaţi în insolvenţă sau în incapacitate de plată.
  • solicitanţii care s-au angajat prin declaraţie la depunerea cererii de finanţare că vor depune dovada cofinanţării la contractare sau că vor depune proiectul tehnic şi nu prezintă documentele la data prevăzută în notificare, nu vor mai putea accesa programul timp de 1 an de la notificare;

 

Alte precizări

Solicitantul se angajează că va asigura mentenanţa investiţiei pe perioada de cel puţin 3 ani de la data încasării ultimei plăţi;

Pentru investiţii care cuprind construcţii-montaj, solicitantul va respecta Planul Urbanistic aprobat de autorităţile în drept.

Pentru investiţii în proiecte de construcţii-montaj beneficiarul trebuie să facă dovada dreptului de folosinţă a terenului.

In cadrul unei sesiuni, aplicantul va depune un singur proiect în cadrul unei măsuri.

  1. Criterii de selecţie

Nr.

Principii de selecţie

Punctaj

crt.

   

1.

Principiul dimensiunii exploatației

 
    
    
 

Punctajul se va acorda în ordine descrescătoare începând

 
 

de la dimensiunea cea mai mică

 

2.

Principiul sectorului prioritar

 

3.

Principiul soiurilor şi al raselor autohtone

 
 

Se acordă punctaj proporţional cu ponderea materiaulului

 
 

genetic de origine autohtonă, utilizat în activitate.

 

4.

Principiul economiei de apă la nivelul fermei

 
 

Se  acordă  punctaj  suplimentar  pentru  fermierii  care

 
 

utilizează tehnici de irigaţie prin picurare

 

5.

Principiul creşterii competenţei profesionale

 
 

Se acordă punctaj beneficiarilor care se obligă să urmeze

 
 

un curs de antreprenoriat fermelor agricole.

 

6.

Principiul potențialului agricol al zonei

 
 

Se acordă punctaj proiectelor care propun exploatații agricole/zootehnice în zone cu potențial ridicat

 
 

 

 

7.

Principiul asocierii fermierilor, care dețin exploatații de dimensiuni mici și/sau medii, în cadrul cooperativelor sau altor forme asociative constituite în baza legislației naționale în vigoare.

 

 

  1. Sume (aplicabile) şi rata sprijinului

Intensitatea sprijinului stabilit prin Măsura M2/1B este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile.

Valoarea maximă a ajutorului financiar poate fi de maximum 70.000 Euro. Sumele aplicabile vor fi stabilite prin Ghidul Solicitantului pentru fiecare apel în parte.

10. Indicatori de monitorizare

 

Număr de exploataţii agricole sprijinite

8

Număr de locuri de muncă create

8

11. Total fonduri alocate

280.234 Euro

Descarcă fișa măsurii în format .pdf

 

DOCUMENTE SPECIFICE APELUL 1

Ghidul Solicitantului 

Cererea de finanțare

Apelul Scurt 

Apelul Lung 

Fișa măsurii

Procedura de evaluare și selecție

Anexa IV

Anexa 2 plan de afaceri M2

Anexa 7 legislație

Anexa 8 Codul bunelor practici agricole 

Anexa 8 Calculator cod de bune practici 

Anexa 8a Ghid paltforme individuale 

Metodologie studiu potențial agricol 

Potențialul de producție zootehnica 

Potențialul de producție vegetală 

Anexa 9 Oug nr.3/2015

Anexa 10 Areale sub programul tematic pomicol 

 Anexa 11 OMADR NR.397/2003

Anexa 13 Lista asociațiilor acreditate de ANZ 2020

Anexa 14 Lista raselor autohtone 

Anexa 15 Lista UAT din zonele normale 

Anexa 15 Lista UAT din zonele cu costrângeri specifice

Anexa 15 Lista UAT din zonele cu constrângeri semnificative

Anexa 16 Instrucțiuni privind evitarea creării de condiții artificiale 

Anexa 18 Declarație prelucrare date cu caracter personal 

MĂSURA 3

GAL VLĂSIA ILFOV NORD-EST – Sprijin pentru dobândirea de competențe antreprenoriale de către fermieri

!!NOU!! FIȘA MĂSURII ACTUALIZATĂ (ULTIMA FORMĂ) PUBLICAT ÎN DATA DE 02.08.2019

Denumirea măsurii:

Sprijin pentru dobândirea de competenţe antreprenoriale de către fermieri

Codul măsurii: M3/1C

Tipul măsurii

INVESTIŢII

SERVICII

SPRIJIN FORFETAR

  1. Descrierea generală a măsurii, inclusiv a logicii de intervenţie a acesteia şi a contribuţiei la priorităţile strategiei, la domeniile de intervenţie şi la obiectivele transversale şi a complementarităţii cu alte măsuri.
  1. a) Justificarea măsurii şi corelarea cu analiza diagnostic şi SWOT

In teritoriul GAL, atât în sistemul de învăţământ gimnazial şi mediu cât şi în cel de scurtă durată nu sunt disponibile cursuri în domeniul antreprenoriatului adaptate la specificul exploataţiilor agricole. Marea majoritate a exploataţiilor agricole de dimnensiuni mici, nu au capacitatea financiară pentru a plăti un manager profesionist şi sunt nevoiţi să-şi administreze activitatea economică în mod empiric. Chiar dacă sunt buni cunoscători ai tehnologiilor de cultură, administratorii fermelor trebuie să deţină şi cunoştinţe pentru valorificarea eficientă a producţiei pe o piaţă concurenţială deosebit de complexă.

Având în vedere specificul sezonier şi complex al pieţei, precum şi variaţia foarte mare a preţurilor în timp scurt în interiorul sezonului, alegerea şi adaptarea continuă a soluţiilor de marketing este foarte importantă pentru succesul economic al activităţii. Prin urmare, abordarea antreprenorială a activităţilor agricole reprezintă un demers mai complex decât în oricare alte domenii de servicii sau producţie.

Prin această măsură se asigură dezvoltarea competenţelor profesionale ale antreprenorilor ca şi dezvoltarea iniţiativei în abordarea unor afaceri în domeniul agricol şi neagricol.

Lipsa de asociere a micilor proprietari de terenuri determină obţinerea unor venituri mici. Prin această măsură se va contribui la conştientizarea comunităţilor locale privind rolul fiecărui membru în îmbunătăţirea condiţiilor proprii de viaţă prin dezvoltarea unor afaceri ca şi colaborarea pentru promovarea acestora.

Se urmăreşte sprijinirea comunităţilor din teritoriul GAL pentru crearea şi dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale, adaptate la specificul exploataţiilor agricole.

Necesitatea implementării măsurii rezultă din analiza diagnostic, pt. I.6, şi respectiv analiza SWOT, pt. III.5.

  1. b) Obiectivul de dezvoltare ruralaal Reg. (UE) nr. 1305/2013 art. 4, la care contribuie Măsura M3/1C

Favorizarea competitivității agriculturii

  1. c) Obiectivele specifice ale măsurii

Creşterea nivelului de pregătire antreprenorială a fermierilor din teritoriul GAL;

Creşterea competenţei antreprenoriale a fermierilor beneficiari ai măsurilor de sprijin direct pentru exploataţii agricole, M1/1A, M2/1B

Creşterea veniturilor exploataţiilor sprijinite;

  1. d) Prioritatea/priorităţile prevăzute la art.5, Reg (UE) nr. 1305/201
  1. Incurajarea transferului de cunoștințe și a inovării în agricultură, în silvicultură și în zonele rurale.
  1. a) Incurajarea învățării pe tot parcursul vieții și a formării profesionale în sectoarele agricol și forestier.
  2. Creşterea viabilităţii exploataţiilor şi a competitivităţiii tuturor tipurilor de agricultură în toate regiunile şi promovarea tehnologiilor agricole inovatoare şi a gestionării durabile a pădurilor.
  3. b) Facilitarea intrării în sectorul agricol a unor fermieri calificați corespunzător și, în special, a reînnoirii generaț
  4. e) Măsura corespunde obiectivelor din Reg (UE) nr.1305/2013;

Art. 15. Servicii de consiliere, servicii de gestionare a exploatației și servicii de înlocuire în cadrul exploatației

Art. 19. Dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor.

  1. f) Măsura contribuie la Domeniul de intervenţie 1a, 2b(prevazut la art.5, Reg (UE) nr. 1305/2013).
  2. g) Măsura contribuie la obiectivele transversaleale Reg. (UE) nr.1305/2013

Nu este cazul.

  1. h) Complementaritatea cu măsurile din SDL Măsura M3/1B este complementară cu măsurile:

M1/1A Extinderea şi modernizarea exploataţiilor agricole de dimensiuni mici;

M2/1B Sprijinirea tinerilor pentru îfiinţarea şi dezvoltarea de exploataţii agricole.

  1. i) Sinergia cu alte măsuri din SDL

Impreună cu următoarele 3 măsuri :

M1/1A Extinderea şi modernizarea exploataţiilor agricole de dimensiuni mici,

M2/1B Sprijinirea tinerilor pentru înfiinţarea şi dezvoltarea de exploataţii agricole,

M4/1D Sprijin pentru înfiinţarea şi promovarea formelor asociative,

măsura M3/1C corespunde aceleiaşi priorităţi P1 (tabel IV.1): Dezvoltarea sectorului agricol prin sprijinirea exploataţiilor agricole, creşterea nivelului de competenţă şi stimularea asocierii fermierilor.

  1. Valoarea adăugată a măsurii

 

Valoarea adăugată a măsurii M3/1C constă în:

  • fermieri mai competenţi în activitatea de administrare a exploataţiei agricole;
  • exploataţii agricole mici mai bine administrate din punctul de vedere al soluţiilor de management şi marketing.

Relevanţa măsurii:

Instruirea antreprenorială a fermierilor va avea un efect benefic pe termen mediu şi lung în activitatea curentă a exploataţiilor agricole din teritoriul GAL.

Necesitatea sprijinului conform măsurii M3/1C rezultă din analiza diagnostic, pt. I.6, respectiv din analiza SWOT, pt. III.5.

 

  1. Trimiteri la alte acte legislative
  • Legea 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol
  • OUG 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene
  • Legislaţia Naţională în domeniul securităţii la incendiu.
  • OG 129/2000 – formarea profesională a adulţilor
  1. Beneficiari direcţi/indirecţi (grup ţintă)

 

Beneficiari direcţi

Entităţi private specializate în organizarea de programe de formare – cursuri/stagii de pregătire practică în domeniile:

– agro-business, specializări agricole

– antreprenoriat

– pregătirea profesională a adulţilor.

 

Beneficiari indirecţi :

Persoane fizice din teritoriul GAL care vor beneficia de cursuri;

Persoane fizice din cadrul beneficiarilor direcţi de la măsurile de sprijinire a exloataţiilor agricole – M1/1A, M2/1B.

Comunităţile locale de pe teritoriul viitorului GAL.

  1. Tip sprijin
  • Rambursarea costurilor eligibile suportate şi plătite efectiv.
  • Taxe de participare la cursuri/programe de formare.

Plată în avans, cu condiția constituirii unei garanții financiare corespunzătoare procentului de 100% din valoarea avansului, în conformitate cu art.45(4) și art.63 ale Reg. (UE) nr.1305/2013.

  1. Tipuri de acţiuni eligibile

 

Acţiuni eligibile

  • servicii de formare/ pregătire profesională;
  • servicii de organizare schimburi de experiență și bune practici inter-teritoriale și transnaționale;
  • consultanţa pentru întocmirea Cererii de finanţare şi pentru implementarea proiectului

 

Acţiuni neeligibile

  • cheltuieli efectuate înainte de semnarea contractului (deciziei) de finanţare a proiectului cu excepţia : costurilor generale definite la art.45, alin 2 litera c) a R (UE) nr.1305/2013 care pot fi realizate înainte de depunerea cererii de finanţare;
  • achiziţie mijloace de transport pentru uz personal sau pentru transport persoane;
  • cheltuielile privind închiriere maşini, utilaje, instalaţii şi echipamente;
  • costuri operaţionale, costuri de întreţinere, chirie;
  1. Condiţii de eligibilitate

 

Beneficiari eligibili

  • entităţi private (societăţi şi ONG) care au în obiectul de activitate prestări servicii de formare profesională.

 

Beneficiari neeligibili

  • solicitanţii înregistraţi în Registrul debitorilor AFIR, atât pentru Programul SAPARD, cât şi pentru FEADR, până la achitarea integrală a datoriei faţă de AFIR, inclusiv a dobânzilor şi majorărilor de întârziere;
  • solicitanţii care au contracte de finanţare pentru proiecte nerealizate, încetate din proprie iniţiativă pentru un an de la data rezilierii, precum şi solicitanţii care au avut contracte de finanţare încetate ca urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale din iniţiativa AFIR, timp de doi ani de la data rezilierii;
  • beneficiarii Programului SAPARD şi FEADR care sunt în situaţii litigioase cu AFIR, până la pronunţarea definitivă a instanţei de judecată;
  • solicitanţii aflaţi în insolvenţă sau în incapacitate de plată.

Alte precizări

In cadrul unei sesiuni, aplicantul depune un singur proiect în cadrul măsurii.

  1. Criterii de selecţie

Nr.

Principii de selecţie

Punctaj

crt.

  

1.

Principiul nevoii și a impactului estimat pentru creșterea viabilității exploatațiilor și a competitivității acestora, promovarea utilizării tehnologiilor agricole inovatoare și facilitarea intrării în sectorul agricol a unor fermieri calificați corespunzător.

 

2.

Principiul nivelului de calificare al trainerului (lectorului)

 
 

Se  va  acorda  punctaj  în  funcţie  de  gradul  de  calificare  şi

 
 

experienţa trainerului, dovedită prin documente

 

3.

Principiul experienţei în domeniul proiectului

 
 

Se  va  acordă  punctaj  în  funcţie  de  experienţa  beneficiarului

 
 

direct în furnizarea de servicii de pregătire profesională, dovedită

 
 

prin documente

 
 

9. Sume (aplicabile) şi rata sprijinului

 

Intensitatea sprijinului stabilit prin Măsura M3/1C este de maximum 100% din valoarea cheltuielilor eligibile.

Valoarea maximă a ajutorului financiar nerambursabil acordat prin această măsura va fi de 10.000 Euro.

10. Indicatori de monitorizare

 

Număr total de cursuri

8

Număr total de participanţi

160

11. Total fonduri alocate

42.035 Euro

Descarcă fișa măsurii în format .pdf

MĂSURA 4

GAL VLĂSIA ILFOV NORD-EST – Sprijin pentru înființarea și promovarea formelor asociative

!!NOU!! FIȘA MĂSURII ACTUALIZATĂ (ULTIMA FORMĂ) PUBLICAT ÎN DATA DE 02.08.2019

DENUMIREA MĂSURII

SPRIJIN PENTRU ÎNFIINŢAREA ŞI PROMOVAREA FORMELOR ASOCIATIVE

Codul măsurii

M4/1D

Tipul măsurii 

    – Investiții

X – Servicii 

    – Sprijin forfetar

1. Descrierea generală a măsurii

1. Justificarea măsurii şi corelarea cu analiza diagnostic şi SWOT

Teritoriul inclus în viitorul GAL cuprinde terenuri agricole pe o suprafaţă de cca

18.951 ha, din care 18.548 ha terenuri arabile (97,87{119ffccd70eb016353c05fbb202b6db72f575a4d627ef943309b6808f65e47b3}), marea lor majoritate cultivate cu cereale şi plante tehnice.

Terenurile agricole au suprafeţe mici şi mulţi proprietari şi-au vândut pământul în perioada anilor 2003-2008. Micii producători nu sunt organizaţi într-o formă asociativă, rezultatul fiind obţinerea unor venituri mici.
In zonă există o formă asociativă (AGRI SUD COOPERATIVA AGRICOLĂ) în care membrii sunt fermieri medii şi mari, cultivatori de cereale şi plante tehnice.

Cooperativa reprezintă în teritoriu un model pozitiv prin care se demonstrează practic posibilitatea aprovizionării la preţuri mici şi desfacerii mai rentabile a producţiei. Prin aprovizionare şi desfacere în cantităţi mari se pot obţine preţuri mai bune, în paralel cu scăderea costurilor operaţionale pe unitatea de produs.

La nivelul unui număr mai mare de fermieri, se poate apela la manageri specializaţi care pot identifica soluţiile optime de marketing pentru desfacerea producţiei. De asemenea, se pot aplica tehnologii moderne de cultură şi se pot utiliza în comun utilaje specializate care sunt nerentabile pe suprafeţe mici de terenuri.
Necesitatea implementării măsurii rezultă din analiza diagnostic, pt. I.4 si respectiv analiza SWOT, pt. III.3.

1.2. Obiectivul de devzoltare rurală al Reg. ( UE) nr. 1305/2013

Favorizarea competitivităţii agriculturii

1.3. Obiectivul specific local al măsurii

Asocierea producătorilor pentru a asigura creşterea veniturilor din exploatere prin obţinerea unor producţii mai mari ca urmare a aplicării unor tehnologii moderne.

Costuri de producţie mai mici ca urmare a achizitţei în comun a input-urilor.

Crearea unor locuri de muncă noi.

1.4. Contribuție la prioritatea/prioritățile prevăzute la art.5, Reg. ( UE) nr.1305/2013

2. Creşterea viabilităţii exploataţiilor şi a competitivităţiii tuturor tipurilor de agricultură în toate regiunile şi promovarea tehnologiilor agricole inovatoare şi a gestionării durabile a pădurilor.

a) Imbunătățirea performanței economice a tuturor exploatațiilor agricole și facilitarea restructurării și modernizării exploatațiilor, în special în vederea creșterii participării pe piață și a orientării spre piață, precum și a diversificării activităților agricole;

1.5. Contribuția la domeniile de intervenție

1. Măsura corespunde obiectivelor din Reg (UE) nr.1305/2013

Art. 15. Servicii de consiliere, servicii de gestionare a exploatației și servicii de înlocuire în cadrul exploatației ;
Art. 19. Dezvoltarea exploatatiilor şi a întreprinderilor.

2. Măsura contribuie la Domeniul de intervenţie 2 (prevăzut la art.5, Reg (UE) nr. 1305/2013).

3. Măsura contribuie la obiectivele transversale ale Reg. (UE) nr.1305/2013

Nu este cazul

4. Complementaritatea cu măsurile din SDL – Nu este cazul

5. Sinergia cu alte măsuri din SDL Impreună cu următoarele 3 măsuri :

M1/1A Extinderea şi modernizarea exploataţiilor agricole de dimensiuni mici, M2/1B Sprijinirea tinerilor pentru înfiinţarea şi dezvoltarea de exploataţii agricole, M3/1C Sprijin pentru dobândirea de competenţe antreprenoriale de către fermieri, măsura M4/1D corespunde aceleiaşi priorităţi P1 (tabel IV.1): Dezvoltarea sectorului agricol prin sprijinirea exploataţiilor agricole, creşterea nivelului de competenţă şi stimularea asocierii fermierilor.

2 . Valoarea adaugată a măsurii

Valoarea adăugată a măsurii M4/1D constă în:

– introducerea unor tehnologii noi prin transferul de experienţă dobândit de fermele cu eficienţă economică mai mare;

– desfacerea productiei agricole prin asociaţie şi obţinerea unor preţuri optime;

– crearea unor lanţuri comune de aprovizionare şi desfacere;

– derularea în comun a unor investiţii având impact pozitiv asupra fiecărei ferme;

– crearea de locuri de muncă noi;

Relevanţa măsurii:

Organizarea formelor asociative reprezintă o soluţie pentru valorificarea potenţialului agronomic şi uman al exploataţiilor agricole de dimensiuni mici.

Necesitatea sprijinului conform măsurii M4/1D rezultă din analiza diagnostic, pt. I.4, respectiv din analiza SWOT, pt. III.3.

3. Trimiteri la acte legislative

– Regulamentul UE 1303/2013

– Regulamentul UE 1305/2013;

– Legea 1/2005 privind cooperativele;

– Legea 566/2004 privind cooperativelel agricole.

– OG 37/2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor de producători pentru comercializarea produselor agricole şi silvice cu modificările şi completările ulterioare;

– Ordin MADR nr. 171/2006 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor şi organizaţiilor de producători aprobată prin Legea 338/2005 cu modificările şi completările ulterioare.

4. Beneficiari direcți/indirecți ( grup țintă)

 

4.1 Beneficiari direcți

Beneficiari direcţi :

– Fermieri constituiti ca persoane juridice ;

– Fermieri persoane fizice autorizate;

– Fermieri titulari ai unei întreprinderi individuale sau familiale;

– Asocieri de fermieri cu personalitate juridică.

Toti beneficiarii direcţi trebuie să demonstreze că au sediul sau un punct de lucru în teritoriul GAL. Activitatea economică finanţată/sprijinită se va desfăşura în teritoriul GAL.

 

4.2 Beneficiari indirecți

Beneficiari indirecţi :

Comunităţile locale de pe teritoriul GAL.

 

5.Tip de sprijin ( conform art. 67 din Reg. (UE) nr.1303/2013

Rambursarea costurilor eligibile suportate şi plătite efectiv;

6. Tipuri de acțiuni eligibile și neeligibile

Acţiuni eligibile

– cheltuieli pentru înfiinţarea formei juridice de asociere;

– investiţii pentru achiziţii echipamente si dotări, pentru forma juridică de asociere;

– investiţii necorporale: software, licenţe, drepturi de autor, mărci în conformitate cu art.45 (2) (d) din Reg. 1305/2013.

– consultanţă pentru elaborarea Cererii de finanţare şi implementarea proiectului.

Acţiuni neeligibile

– achizitii bunuri şi echipamente “second hand”;

– cheltuieli efectuate înainte de semnarea contractului (deciziei) de finanţare a proiectului cu excepţia : costurilor generale definite la art.45, alin 2 litera c) a R (UE) nr.1305/2013 care pot fi realizate înainte de depunerea cererii de finanţare;

– contribuţie în natură;

– cheltuielile privind închiriere maşini, utilaje, instalaţii şi echipamente;

– costuri operaţionale, costuri de întreţinere, chirie;

6.1 Pentru proiecte de investiții

 

6.2 Pentru proiecte de servicii

 

7. Condiții de eligibilitate

 Beneficiari eligibili

– persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (II) sau întreprinderi familiale (IF) înfiinţate cf. OUG nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare;
– societati comerciale înfiinţate cf. Legii nr.31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, încadrată în categoria microîntreprindere conform HG346/2004;

Beneficiari neeligibili

– solicitanţii înregistraţi în Registrul debitorilor AFIR, Programul SAPARD, şi FEADR, până la achitarea integrala a datoriei faţă de AFIR, inclusiv a dobânzilor şi majorărilor de întârziere;

– solicitanţii care au contracte de finanţare pentru proiecte nerealizate, încetate din proprie iniţiativă pentru un an de la data rezilierii, precum şi solicitanţii care au avut contracte de finanţare încetate ca urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale din iniţiativa AFIR, timp de doi ani de la data rezilierii;

– beneficiarii Programului SAPARD şi FEADR care sunt în situaţii litigioase cu AFIR, până la pronunţarea definitivă a instanţei de judecată;

– solicitanţi aflaţi în insolvenţă sau în incapacitate de plată.

Alte precizări

In cadrul unei sesiuni, aplicantul va depune un singur proiect în cadrul unei măsuri.

7.2 Pentru proiecte de investiții în modernizarea/dezvoltarea exploatațiilor

 

8. Criterii de selecție

1. Teritoriul cuprins în forma de asociere
2 UAT
1 UAT
Punctajul se va acorda în ordine descrescătoare începând de la numărul maxim de UAT-uri2. Numărul membrilor
Mai mult de 4 membri
Intre 3 şi 4 membri
Punctaj în ordine descrescătoare începând de la numărul cel mai mare de membri3. Domeniul de activitate agricolă
a. legumicultura
b. alte domenii
Punctaj în ordine descrescătoare începând de la punctul a.4. Principiul creării unor locuri de muncă noi
Punctaj fix acordat dacă se înfiinţează cel puţin 2 locuri de muncă pe forma asociativă înfiinţată

9.Sume aplicabile și rata sprijinului

Intensitatea sprijinului stabilit prin Măsura M4/1D este de 90{119ffccd70eb016353c05fbb202b6db72f575a4d627ef943309b6808f65e47b3} din valoarea cheltuielilor eligibile.

Valoarea minimă a unui proiect finanţat prin această măsura va fi de 4.000 Euro.

Valoarea maximă a unui proiect este de 8.000 euro.

10. Indicatori de monitorizare

Număr de exploataţii agricole sprijinite: minim 6

Număr de forme asociative înfiinţate: 2

Total fonduri alocate: 16.000 Euro

  

Descarcă fișa măsurii în format .pdf

 
MĂSURA 5

GAL VLĂSIA ILFOV NORD-EST – Sprijin pentru înființarea și dezvoltarea activităților în domenii neagricole

APEL DE SELECTIE NUMARUL 5 – 19.02.2024

MĂSURA 5 ACTUALIZATĂ – PUBLICAT ÎN DATA DE 19.09.2023

!!NOU!! FIȘA MĂSURII ACTUALIZATĂ (ULTIMA FORMĂ) PUBLICAT ÎN DATA DE 02.08.2019

Denumirea măsurii:

Sprijin pentru înfiinţarea şi dezvoltarea activităţilor economice în domenii neagricol

Codul măsurii: M5/2A

Tipul măsurii

X-INVESTIŢII

X-SERVICII

SPRIJIN FORFETAR

  1. Descrierea generală a măsurii, inclusiv a logicii de intervenţie a acesteia şi a contribuţiei la priorităţile strategiei, la domeniile de interventie şi la obiectivele transversale şi a complementarităţii cu alte măsuri.
  1. b) Justificarea măsurii şi corelarea cu analiza diagnostic şi SWOT

Din analiza datelor demografice rezultă că populaţia cu generaţiile active, cu varste între 18 şi 65 de ani, reprezintă 64,14%, din care salariati înregistraţi în teritoriul GAL, 19,14%. Rezultă o diferenţă de 45,00%, persoane care nu sunt angajate în muncă în teritoriu. Aproape jumătate din populaţia activă nu este înregistrată cu loc de muncă în teritoriu. Dintre aceştia, o parte sunt salariaţi în afara teritoriului GAL, iar o alta sunt persoane fără loc de muncă, neânregistrate în sistemul protecţiei sociale, câştigându-şi existenţa ca producători agricoli-persoane fizice, în ferme de semi-subzistenţă. Pe lângă disponibilitatea evidentă a populaţiei active în teritoriu, se poate remarca şi existenţa unei pieţe stimulative pentru asigurarea serviciilor de bază ale populaţiei locale. Apropierea de capitală nu compenseaza lipsa serviciilor simple adresate populaţiei, care trebuie să fie accesibile în localitatea de domiciliu (cismărie, reparaţii auto, frizerie, coafură, servicii IT, comerţ cu bunuri de larg consum, etc.). Necesitatea implementării măsurii rezultă din analiza diagnostic, pt. I.3, I.4 şi respectiv analiza SWOT, pt. III.2,III.3.

  1. c) Obiectivul de dezvoltare rurală al(UE) nr. 1305/2013 art. 4, la care contribuie M5/2A

Obținerea unei dezvoltări teritoriale echilibrate a economiilor și comunităților rurale, inclusiv crearea și menținerea de locuri de muncă.

  1. d) Obiectivele specifice ale măsurii

Creşterea numărului de activităţi neagricole în teritoriul GAL.

Creşterea stabilităţii economice a teritoriului prin diversificarea activităţilor.

Crearea unor locuri de muncă noi.

  1. e) Prioritatea/priorităţile prevăzutela art.5, Reg (UE) nr. 1305/2013
  2. Promovarea incluziunii sociale, a reducerii sărăciei și a dezvoltării economice în zonele rurale.
  3. a) Facilitarea diversificării, a înființării și a dezvoltării de întreprinderi mici, precum și crearea de locuri de muncă;
  4. f) Măsura corespunde obiectivelordin Reg (UE) nr.1305/2013

Art. 17. Investiţii în active fizice;

Art. 19. Dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor.

 

  1. g) Măsura contribuie la Domeniul de intervenţie 6 (prevăzut la art.5, Reg (UE) nr.1305/2013).
  2. h) Măsura contribuie la obiectivele transversaleale Reg. (UE) nr.1305/2013

Măsura contribuie la obiectivul transversal protecţia mediului.

  1. i) Complementaritatea cu măsurile din SDL

Nu este cazul

  1. j) Sinergia cu alte măsuri din SDL

Nu este cazul

  1. Valoarea adăugată a măsurii

Valoarea adăugată a Măsurii M5/2A constă în:

  • realizarea unor investiţii în domeniul neagricol de către membrii comunităţii locale;
  • asigurarea serviciilor de bază pentru populaţia din teritoriul GAL;
  • crearea de locuri de muncă noi.

Relevanţa măsurii:

Disponibilitatea forţei de muncă în teritoriu în paralel cu existenţa unei cereri de servicii de bază, justifică necesitatea implementării măsurii.

Necesitatea sprijinului conform măsurii M5/2A rezultă din analiza diagnostic, pt. I.3, I.4, respectiv din analiza SWOT, pt. III.2, III.3.

  1. Trimiteri la alte acte legislative
  • Regulamentul UE 1303/2013;
  • Regulamentul UE 1305/2013;
  • Legea 31/1991 a societaăţilor comerciale cu modificările ulterioare;
  • OUG 44/2008, privind autorizarea persoanelor fizice şi înfiinţarea întreprinderilor individuale şi familiale.

Se adaugă legislaţia naţională referitoare la toate domeniile conexe activităţii:

  • Legislaţia naţională în domeniul protecţiei mediului;
  • Legislaţia naţională în domeniul siguranţei alimentului;
  • Legislaţia naţională în domeniul sanătăţii;
  • Legislaţia naţională în domeniul securităţii la incendiu.
  1. Beneficiari direcţi/indirecţi (grup ţintă)

 

Beneficiari direcţi :

Fermieri autorizaţi ca PFA, II, IF, cu sediu/punct de lucru şi activitate în teritoriu. Societăţi comerciale, încadrate la categoria microîntreprinderi conform Legii 346/2004 cu sediu/punct de lucru şi activitate în teritoriul GAL.

Societăți cooperative și cooperative agricole cu sediul/punct de lucru pe teritoriul GAL.

Beneficiari indirecţi :

Comunităţile locale de pe teritoriul GAL.

  1. Tip de sprijin :
  • Rambursarea costurilor eligibile suportate şi plătite efectiv;
  • Plăţi in avans, cu condiţia constituirii unei garanţii bancare sau a unei garanţii echivalente corespunzătoare procentului de 100% din valoarea avansului, în conformitate cu art.45 (4) şi art. 63 ale Reg. (UE) nr. 1305/2013, numai in cazul proiectelor de investiţii.
  1. Tipuri de acţiuni eligibile

 

Acţiuni eligibile

  • Achiziţia și instalarea, inclusiv în leasing, a unor echipamente şi dotări aferente activităţii neagricole;
  • investiţii in producerea/utilizarea energiei din surse regenerabile;
  • investiţii necorporale: achiziţie sau creare de software, licenţe, drepturi de autor, mărci în conformitate cu art.45 (2) (d) din Reg. 1305/2013.
  • cheltuieli cu consultanţa, proiectarea şi ingineria, pentru elaborarea Cererii de finanţare şi implementarea proiectului.

Toţi beneficiarii trebuie să demonstreze că au domiciliul, sediul sau un punct de lucru în teritoriul GAL. Activitatea economică finanţată/sprijinită se va desfăşura în teritoriul GAL.

Tipuri de activităţi eligibile

Acţiunile eligibile se vor încadra în codurile CAEN eligibile aferente Sub-Măsuriilor 6.2 şi 6.4, PNDR 2014-2020.

 

Acţiuni neeligibile

  • achiziţii bunuri şi echipamente “second hand”;
  • cheltuieli efectuate înainte de semnarea contractului (deciziei) de finanţare a proiectului cu exceptia : costurilor generale definite la art.45, alin 2 litera c) a R (UE) nr.1305/2013 care pot fi realizate înainte de depunerea cererii de finanţare;
  • cheltuieli care pot fi dublu finanţate în cadrul proiectului eligibil;
  • achiziţie mijloace de transport pentru uz personal sau pentru transport persoane;
  • cheltuieli financiare de orice tip, legate de coninanţarea prin credit bancar;
  • contribuţie în natură;
  • cheltuieli neeligibile conform art. 69 alin (3) din R (UE) nr.1305/2013: dobânzi debitoare, cu excepţia granturilor acordate ca subventţi pentru dobânda sau comisioane de garantare; achiziţionarea de terenuri; taxa pe valoare adăugată, cu excepţia cazului în care aceasta nu se poate recupera în temeiul legislaţiei naţionale privind TVA-ul sau a prevederilor specifice instrumentelor financiare.
  1. Condiţii de eligibilitate

 

Beneficiari eligibili

  • persoana fizica autorizata (PFA), intreprinderi individuale (II) sau intreprinderi familiale (IF) înfiinţat cf. OUG nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare;
  • societăţi comerciale înfiinţate cf. Legii nr.31/1990 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, încadrate în categoria microîntreprindere conform HG346/2004;
  • Societăți cooperative și cooperative agricole cu sediul/punct de lucru pe teritoriul GAL.

 

Beneficiari neeligibili

  • solicitanţii înregistraţi în Registrul debitorilor AFIR, atât pentru Programul SAPARD, cât şi pentru FEADR, până la achitarea integrală a datoriei faţă de AFIR, inclusiv a dobânzilor şi majorărilor de întârziere;
  • solicitanţii care au contracte de finanţare pentru proiecte nerealizate, încetate din proprie iniţiativă pentru un an de la data rezilierii, precum şi solicitanţii care au avut contracte de finanţare încetate ca urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale din iniţiativa AFIR, timp de doi ani de la data rezilierii;
  • beneficiarii Programului SAPARD şi FEADR care sunt în situaţii litigioase cu AFIR, până la pronunţarea definitivă a instanţei de judecată;
  • solicitanţii care nu respectă declaraţia privind dovada cofinanţării proiectului ca şi cei care nu depun proiectul tehnic ca şi documentele prevăzute în Lista documentelor necesare conform cerinţelor FEADR.
  • solicitanţi aflaţi în insolvenţă sau în incapacitate de plată.
  • solicitanţii care s-au angajat prin declaraţie la depunerea cererii de finanţare că vor depune dovada cofinanţării la contractare sau că vor depune proiectul tehnic şi nu prezintă documentele la data prevăzută în notificare, nu vor mai putea accesa programul timp de 1 an de la notificare;

 

Alte precizări

Solicitantul se angajează că va asigura mentenanţa investiţiei pe perioada de cel puţin 3 ani de la data încasării ultimei plăţi;

In cadrul unei sesiuni, aplicantul va depune un singur proiect în cadrul unei măsuri.

  1. Criterii de selecţie

Nr.

Principii de selecţie

Punctaj

crt.

  

1.

Principiul promovării activităţilor de către tineri sub 40 de ani

 
 

Se acordă punctaj suplimentar persoanelor cu vârsta sub 40 de

 
 

ani la data depunerii proiectului

 
   

2.

Principiul diversificării activităţilor de către fermieri

 
 

Se  acordă  punctaj  suplimentar  beneficiarilor  cu  activitate

 
 

agricolă care îşi diversifică activitatea prin proiect

 

3.

Principiul prioritizării sectoarelor cu potențial de creștere în conformitate cu Strategia locala de dezvoltare

 

4.

Principiul localizării întregii activități a solicitantului în teritoriul GAL

 

 

 

  1. Sume (aplicabile) şi rata sprijinului

Intensitatea sprijinului stabilit prin Măsura M5/2A este de maximum 90% din valoarea cheltuielilor eligibile.

Valoarea sprijinului financiar nerambursabil acordat prin această măsura poate fi de maximum 70.000 Euro. Sumele vor fi stabilite în Ghidul Solicitantului pentru fiecare Apel în parte.

10. Indicatori de monitorizare

 

Numar de beneficiari

12

Numar de locuri de muncă create

12

11. Total fonduri alocate

315.264 Euro

Descarcă fișa măsurii în format .pdf

!!NOU!! RAPORT DE SELECTIE MASURA 5 APEL 3 – PUBLICAT IN DATA DE 16.09.2021

!!NOU!! RAPORT DE EVALUARE MASURA 5 APEL 3– PUBLICAT IN DATA DE 08.092021

GHIDUL SOLICITANTULUI MASURA 5 – publicat în data de 04.08.2021

APEL Scurt nr.2 MASURA 5 – publicat în data de 04.08.2021

APEL Lung nr.2 MASURA 5 – publicat în data de 04.08.2021

Anexa II Apel Lung Masura 5 – publicat în data de 04.08.2021

CERERE DE FINANȚARE M5  – publicat în data de 04.08.2021

Fisa Masurii – publicat în data de 04.08.2021

Fisa de Evaluare– publicat în data de 04.08.2021

Anexa 2 Studiu de Fezabilitate – publicat în data de 04.08.2021

Anexa 2.1 Studiu de Fezabilitate-proiectii financiare, indicatori financiari   – publicat în data de 04.08.2021

Studiu de Fezabilitate Anexa B – publicat în data de 04.08.2021

Studiu de Fezabilitate Anexa C – publicat în data de 04.08.2021

Anexa 6.1 Declaratie incadrare in categoria de micro-intreprindere si intreprindere mica – publicat în data de 04.08.2021

Anexa 6.2 Declaratie privind respectarea regulii de cumul (minimis) – publicat în data de 04.08.2021

Anexa 6.3 Declaratia neincadrare in firme in dificultate – publicat în data de 04.08.2021

Anexa 6.4 Declaratie ca solicitantul nu a beneficiat de servicii de consiliere pe M02 – publicat în data de 04.08.2021

Anexa 7 Lista codurilor CAEN eligibile – publicat în data de 04.08.2021

Anexa 9 Lista zonelor cu potential turistic ridicat – publicat în data de 04.08.2021

Anexa 11 Lista Ariilor Naturale Protejate  – publicat în data de 04.08.2021

Anexa 12 Instructiuni privind evitarea crearii de conditii artificiale in accesarea PNDR 2014-2020 – publicat în data de 04.08.2021

Procedura de evaluare si selectie a proiectelor depuse in cadrul SDL  – publicat în data de 04.08.2021

 RAPORT DE SELECȚIE MĂSURA 5 APEL 2– PUBLICAT ÎN DATA DE 03.03.2020

 Raport de evaluare măsura 5 apel 2– publicat în data de 12.02.2020

ERATA NR. 1 Din Data de 07.10.2019 la Ghidul Solicitantului Măsura 5 Apel 2 -publicat în data de 08.10.2019

 Ghidul Solicitantului Măsura 5 Apel 2 actualizat– publicat în data de 08.10.2019

Anunțul de prelungire a apelurilor de selecție 

Având în vedere faptul că am primit solicitări din partea potențialilor beneficiari pe cele 2 măsuri pentru  prelungirea apelurilor de selecție, Directorul Executiv GAL Vlăsia Ilfov Nord Est a hotărât prin Decizia nr.713 din 07.10.2019:

  • Prelungirea apelului de selecție nr.2 pentru măsura 5 „Sprijin pentru înființarea și dezvoltarea activităților economice în domenii neagricole” până la data de 29.10.2019, ora 16 ;

Anunțul de prelungire a apelurilor de selecție 

Având în vedere faptul că am primit solicitări din partea potențialilor beneficiari pe cele 3 măsuri pentru  prelungirea apelurilor de selecție, Directorul Executiv GAL Vlăsia Ilfov Nord Est a hotărât prin Decizia nr. 698 din 19.09.2019:

  • Prelungirea apelului de selecție nr.2 pentru măsura 5 „Sprijin pentru înființarea și dezvoltarea activităților economice în domenii neagricole” până la data de 18.10.2019, ora 16 ;

GHIDUL SOLICITANTULUI MASURA 5 – publicat în data de 12.08.2019

APEL Scurt nr.2 MASURA 5 – publicat în data de 12.08.2019

APEL Lung nr.2 MASURA 5 – publicat în data de 12.08.2019

Anexa II Apel Lung nr.2 Masura 5 – publicat în data de 12.08.2019

CERERE DE FINANȚARE M5  – publicat în data de 12.08.2019

Fișa masurii 5 – publicat în data de 12.08.2019

Fișa de Evaluare – publicat în data de 12.08.2019

Anexa 2 Studiu de Fezabilitate – publicat în data de 12.08.2019

Anexa 2.1 Studiu de Fezabilitate-proiectii financiare, indicatori financiari   – publicat în data de 12.08.2019

Studiu de Fezabilitate Anexa B – publicat în data de 12.08.2019

Studiu de Fezabilitate Anexa C – publicat în data de 12.08.2019

Anexa 6.1 Declaratie incadrare in categoria de micro-intreprindere si intreprindere mica – publicat în data de 12.08.2019

Anexa 6.2 Declaratie privind respectarea regulii de cumul (minimis) – publicat în data de 12.08.2019

Anexa 6.3 Declaratia neincadrare in firme in dificultate – publicat în data de 12.08.2019

Anexa 6.4 Declaratie ca solicitantul nu a beneficiat de servicii de consiliere pe M02 – publicat în data de 12.08.2019

Anexa 7 Lista codurilor CAEN eligibile – publicat în data de 12.08.2019

Anexa 9 Lista zonelor cu potential turistic ridicat – publicat în data de 12.08.2019

Anexa 11 Lista Ariilor Naturale Protejate  – publicat în data de 12.08.2019

Anexa 12 Instructiuni privind evitarea crearii de conditii artificiale in accesarea PNDR 2014-2020 – publicat în data de 12.08.2019

Procedura de evaluare si selectie a proiectelor depuse in cadrul SDL  – publicat în data de 12.08.2019

 GHIDUL SOLICITANTULUI MĂSURA 5 APEL 2 ÎN CONSULTARE – PUBLICAT ÎN DATA DE 29.07.2019

RAPORT DE SELECȚIE APEL 1 MĂSURA 5 

RAPORT DE EVALUARE APEL 1 MĂSURA 5 

Anunt de prelungire a apelului de selecție 

Decizia Directorului Executiv al GAL Vlăsia Ilfov Nord Est nr. 387/23.05.2018 privind prelungirea apelurilor de selecție 

Anunt de prelungire a apelului de selecție 

Decizia Directorului Executiv al GAL Vlăsia Ilfov Nord Est nr. 377/21.05.2018 privind prelungirea apelurilor de selecție 

Anunt de prelungire a apelului de selecție 

Decizia Directorului Executiv al GAL Vlăsia Ilfov Nord Est nr. 368/08.05.2018 privind prelungirea apelurilor de selecție 

ERATA NR.2 DIN 21.05.2018 PENTRU APELUL DE SELECȚIE NR.1 M5

ERATA NR.1 DIN 23.04.2018 PENTRU APELUL DE SELECȚIE NR.1 M5 

In vederea clarificarii documentelor necesare accesarii M1 si M5 din cadrul SDL GAL Vlasia Ilfov Nord-Est s-a completat Ghidul Solicitantului  aferent  M1 si M5 cu urmatoarea precizare:

  • In etapa de depunere a proiectului la GAL,  solicitantul va depune fie documentul emis de  DSVSA, DSP si APM,  fie  dovada solicitarii documentului la DSVSA , DSP si APM  in vederea obtinerii acestuia.

Anunț de prelungire a apelului de selecție 

Decizia Directorului Executiv al GAL Vlăsia Ilfov Nord Est nr. 343/23.04.2018 privind prelungirea apelului de selecție 

Anunț de prelungire a apelului de selecție 

Decizia Directorului Executiv al GAL Vlăsia Ilfov Nord Est nr. 333/02.04.2018 privind prelungirea apelului de selecție 

GHIDUL SOLICITANTULUI MASURA 5

APEL Scurt nr.1 MASURA 5

APEL Lung nr.1 MASURA 5

Anexa II Apel Lung nr.1 Masura 5

CERERE DE FINANȚARE M5 

Fișa masurii 5

Fișa de Evaluare

Anexa 2 Studiu de Fezabilitate

Anexa 2.1 Studiu de Fezabilitate-proiectii financiare, indicatori financiari 

Studiu de Fezabilitate Anexa B

Studiu de Fezabilitate Anexa C

Anexa 6.1 Declaratie incadrare in categoria de micro-intreprindere si intreprindere mica

Anexa 6.2 Declaratie privind respectarea regulii de cumul (minimis)

Anexa 6.3 Declaratia neincadrare in firme in dificultate

Anexa 6.4 Declaratie ca solicitantul nu a beneficiat de servicii de consiliere pe M02

Anexa 7 Lista codurilor CAEN eligibile

Anexa 9 Lista zonelor cu potential turistic ridicat

Anexa 11 Lista Ariilor Naturale Protejate 

Anexa 12 Instructiuni privind evitarea crearii de conditii artificiale in accesarea PNDR 2014-2020

Procedura de evaluare si selectie a proiectelor depuse in cadrul SDL 

MĂSURA 6

GAL VLĂSIA ILFOV NORD-EST – Sprijinirea investițiilor în infrastructura cu efect urbanistic

MASURA 6 – APEL 5 – 19.02.2024

MĂSURA 6 ACTUALIZATĂ – PUBLICAT ÎN DATA DE 19.09.2023

!!NOU!! FIȘA MĂSURII ACTUALIZATĂ (ULTIMA FORMĂ) PUBLICAT ÎN DATA DE 02.08.2019

DENUMIREA MĂSURII

SPRIJINIREA INVESTIŢIILOR ÎN INFRASTRUCTURA CU EFECT URBANISTIC

Codul măsurii

M6/3A

Tipul măsurii 

X – Investiții

    – Servicii 

    – Sprijin forfetar

1. Descrierea generală a măsurii

1. Justificarea măsurii şi corelarea cu analiza diagnostic şi SWOT

Situaţia înfrastructurii fizice este satisfăcătoare din punct de vedere cantitativ.

Din punct de vedere calitativ şi estetic, analiza teritoriului relevă necesitatea de investiţii care să ducă la înfrumuseţarea aspectului estetic al străzilor.

Prin programul PNDR LEADER, care cuprinde proiecte de dimensiuni mici, se propune o măsură cu investiţii mici şi impact urbanistic semnificativ, investiţii în înfrumuseţarea străzilor prin dotare cu mobilier stradal şi vegetaţie ornamentală.

Prin măsura propusă, se are în vedere orice tip de investiţie care implică un aport estetic şi/sau practic la aspectul străzilor: amenajare staţii de autobuz cu mobilier urban; amenajare platforme sau trotuare cu bancuţe în zonele şcolilor, gradiniţelor şi căminelor culturale, plantare arbuşti ornamentali, etc.
Necesitatea implementării măsurii rezulta din analiza diagnostic, pt. I.5 şi respectiv analiza SWOT, pt. III.4.

1.2. Obiectivul de devzoltare rurală al Reg. ( UE) nr. 1305/2013

Obținerea unei dezvoltări teritoriale echilibrate a economiilor și comunităților rurale, inclusiv crearea și menținerea de locuri de muncă.

1.3. Obiectivul specific local al măsurii

Ameliorarea aspectului estetic-urbanistic al localităţilor din teritoriul GAL

1.4. Contribuție la prioritatea/prioritățile prevăzute la art.5, Reg. ( UE) nr.1305/2013

Promovarea incluziunii sociale, a reducerii sărăciei și a dezvoltării economice în zonele rurale. a) Incurajarea dezvoltării locale în zonele rurale.

1.5. Contribuția la domeniile de intervenție

1. Măsura corespunde obiectivelor din Reg (UE) nr.1305/2013 Art. 20. Servicii de bază şi reînnoirea satelor în zonele rurale.

2. Măsura contribuie la Domeniul de intervenţie 6 (prevazut la art.5, Reg (UE) nr. 1305/2013).

3. Măsura contribuie la obiectivele transversale ale Reg. (UE) nr.1305/2013 Măsura contribuie la obiectivul transversal protecţia mediului.

4. Complementaritatea cu măsurile din SDL Nu este cazul

5. Sinergia cu alte măsuri din SDL

Măsura M6/3A corespunde aceleiaşi priorităţi ca şi măsura M7/3B – Sprijin pentru înfiinţarea serviciilor turistice de utilitate publică : Prioritatea P3 (TABEL IV.1) – Modernizarea urbanistică a teritoriului.

2 . Valoarea adaugată a măsurii

Valoarea adăugată a măsurii M6/3A constă în:

  • realizarea unor investiţii în infrastructura de bază cu valoare estetică ridicată;

Relevanţa măsurii:

Prin intermediul unei investiţii relativ mici, se vor implementa proiecte cu impact semnificativ asupra aspectului estetic al localităţilor.

Necesitatea sprijinului conform măsurii M6/3A rezultă din analiza diagnostic, pt. I.5, respectiv din analiza SWOT, pt. III.4.

 

3. Trimiteri la acte legislative

– Regulamentul UE 1303/2013;

– Regulamentul UE 1305/2013;

– HG28/2008 privind conţinutul cadrul a documentaţiei pentru investiţii publice Se adaugă legislaţia naţională referitoare la toate domeniile conexe activităţii:

– Legislaţia naţională în domeniul protecţiei mediului;

– Legislaţia naţională în domeniul sanatăţii;

– Legislaţia Naţională în domeniul securităţii la incendiu.

4. Beneficiari direcți/indirecți ( grup țintă)

 

4.1 Beneficiari direcți

Beneficiari direcţi :

cele 6 comune componente ale GAL

4.2 Beneficiari indirecți

Beneficiari indirecţi :

Comunităţile locale din teritoriul GAL.

5.Tip de sprijin ( conform art. 67 din Reg. (UE) nr.1303/2013

Rambursarea costurilor eligibile suportate şi plătite efectiv.

6. Tipuri de acțiuni eligibile și neeligibile

Acţiuni eligibile

– achiziţia de mobilier stradal;

– achiziţia de material dendrologic ornamental, de corpuri de iluminat stradal;

– lucrari de constructii;

– consultanţa, proiectarea şi ingineria, pentru elaborarea Cererii de finanţare şi implementarea proiectului.

Acţiuni neeligibile

– achiziţii bunuri şi echipamente “second hand”;

– cheltuieli efectuate înainte de semnarea contractului (deciziei) de finanţare a proiectului cu excepţia : costurilor generale definite la art.45, alin 2 litera c) a R (UE) nr.1305/2013 care pot fi realizate înainte de depunerea cererii de finanţare;

– cheltuieli care pot fi dublu finanţate în cadrul proiectului eligibil;

– cheltuieli financiare de orice tip, legate de cofinanţarea prin credit bancar;

– contribuţie în natură;

– cheltuielile privind închiriere maşini, utilaje, instalaţii şi echipamente;

– costuri operaţionale, costuri de întreţinere, chirie;

6.1 Pentru proiecte de investiții

 

6.2 Pentru proiecte de servicii

 

7. Condiții de eligibilitate

 Beneficiari eligibili

– comunele din teritoriul GAL.

Beneficiari neeligibili

– solicitanţii înregistraţi în Registrul debitorilor AFIR, atât pentru Programul SAPARD, cât şi pentru FEADR, până la achitarea integrală a datoriei faţă de AFIR, inclusiv a dobânzilor şi majorărilor de întârziere;

– solicitanţii care au contracte de finanţare pentru proiecte nerealizate, încetate din proprie iniţiativă pentru un an de la data rezilierii, precum şi solicitanţii care au avut contracte de finanţare încetate ca urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale din iniţiativa AFIR, timp de doi ani de la data rezilierii;

– beneficiarii Programului SAPARD şi FEADR care sunt în situaţii litigioase cu AFIR, până la pronunţarea definitivă a instanţei de judecată;

Alte precizări

In cadrul unei sesiuni, aplicantul va depune un singur proiect în cadrul unei măsuri.

7.2 Pentru proiecte de investiții în modernizarea/dezvoltarea exploatațiilor

 

8. Criterii de selecție

1. Principiul promovarii valorii urbanistice-estetice
Se punctează proiectele care aduc un aport estetic favorabil în amplasamentul investiţiei2. Principiul prioritizării investiţiilor cu utilitate pentru copii
Se punctează proiectele care realizaează investiţii în zonele adiacente şcolilor şi grădiniţelor3. Principiul promovării proiectelor cu impact favorabil asupra mediuliui
Se punctează proiectele care cuprind şi plantare de vegetaţie ornamentală4. Principiul prioritizării resurselor de energie regenerabilă
Se punctează proiectele care cuprind obiecte stradale sau corpuri de iluminat stradal alimentate electric cu panouri fotovoltaice

9.Sume aplicabile și rata sprijinului

Intensitatea sprijinului stabilit prin Măsura M5/3A este de 90{9482acc352d2c43fbc6af5fc93355339f4655764a7fd92c62d9215d41a2a5b9a} din valoarea cheltuielilor eligibile.

Valoarea minimă a unui proiect finanţat prin această măsura va fi de 5.000 Euro.

Valoarea maximă a unui proiect este de 18.000 euro.

10. Indicatori de monitorizare

Număr de beneficiari: 6

Totalul fonduri alocate: 96.000 Euro

  

Descarcă fișa măsurii în format .pdf

DOCUMENTE SPECIFICE APELULUI 3

Apelul Scurt – publicat în data de 26.02.2020

Apelul Lung – publicat în data de 26.02.2020

Ghidul Solicitantului – publicat în data de 26.02.2020

Cererea de finanțare – publicat în data de 26.02.2020

Anexa 5 Plan de activități – publicat în data de 26.02.2020

Anexa 2 Studiu de fezabilitate – publicat în data de 26.02.2020

Anexa B a Studiului de fezabilitate – publicat în data de 26.02.2020

Anexa 3 DALI – publicat în data de 26.02.2020

Anexa 4 Memoriu Justificativ pentru beneficiarii publici – publicat în data de 26.02.2020

Fișa de verificare a încadrării proiectului – publicat în data de 26.02.2020

Fișa de evaluare generală a proiectului – publicat în data de 26.02.2020

Fișa măsurii – publicat în data de 26.02.2020

 GHIDUL SOLICITANTULUI MĂSURA 6 APEL 3 – în consultare- publicat în data de 24.02.2020

DOCUMENTE SPECIFICE APELULUI 2

Apelul Scurt – publicat în data de 20.01.2020

Apelul Lung – publicat în data de 20.01.2020

Ghidul Solicitantului – publicat în data de 20.01.2020

Cererea de finanțare – publicat în data de 20.01.2020

Anexa 5 Plan de activități – publicat în data de 20.01.2020

Anexa 2 Studiu de fezabilitate – publicat în data de 20.01.2020

Anexa B a Studiului de fezabilitate – publicat în data de 20.01.2020

Anexa 3 DALI – publicat în data de 20.01.2020

Anexa 4 Memoriu Justificativ pentru beneficiarii publici – publicat în data de 20.01.2020

Fișa de verificare a încadrării proiectului – publicat în data de 20.01.2020

Fișa de evaluare generală a proiectului – publicat în data de 20.01.2020

Fișa măsurii – publicat în data de 20.01.2020

!!NOU!! GHIDUL SOLICITANTULUI M6 APEL 2– ÎN CONSULTARE- PUBLICAT ÎN DATA DE 07.01.2020

Anunțul de prelungire a apelului de selecție 

Având în vedere faptul că am primit solicitări din partea potențialilor beneficiari pe măsura M6 pentru  prelungirea apelului de selecție, Directorul Executiv GAL Vlăsia Ilfov Nord Est a hotărât prin Decizia nr.726 din 29.10.2019:

  • Prelungirea apelului de selecție nr.1 pentru măsura 6 „Sprijinirea investițiilor în infrastructura cu efect urbanistic” până la data de 15.11.2019, ora 16 ;

Anunțul de prelungire a apelurilor de selecție 

Având în vedere faptul că am primit solicitări din partea potențialilor beneficiari pe cele 2 măsuri pentru  prelungirea apelurilor de selecție, Directorul Executiv GAL Vlăsia Ilfov Nord Est a hotărât prin Decizia nr.713 din 07.10.2019:

  • Prelungirea apelului de selecție nr.1 pentru măsura 6 „Sprijinirea investițiilor în infrastructura cu efect urbanistic” până la data de 29.10.2019, ora 16 ;

Anunțul de prelungire a apelurilor de selecție 

Având în vedere faptul că am primit solicitări din partea potențialilor beneficiari pe cele 3 măsuri pentru  prelungirea apelurilor de selecție, Directorul Executiv GAL Vlăsia Ilfov Nord Est a hotărât prin Decizia nr. 698 din 19.09.2019:

  • Prelungirea apelului de selecție nr.1 pentru măsura 6„Sprijinirea investițiilor în infrastructura cu efect urbanistic” până la data de 18.10.2019, ora 16 ;

DOCUMENTE SPECIFICE APELULUI 1

Apelul Scurt – publicat în data de 12.08.2019

Apelul Lung – publicat în data de 12.08.2019

Ghidul Solicitantului – publicat în data de 12.08.2019

Cererea de finanțare – publicat în data de 12.08.2019

Anexa 2 Plan de activități – publicat în data de 12.08.2019

Anexa 3 Studiu de fezabilitate – publicat în data de 12.08.2019

Anexa B a Studiului de fezabilitate – publicat în data de 12.08.2019

Anexa 4 DALI – publicat în data de 12.08.2019

Anexa 5 Memoriu Justificativ pentru beneficiarii publici – publicat în data de 12.08.2019

Fișa de verificare a conformității administrative a proiectului – publicat în data de 12.08.2019

Fișa de evaluare generală a proiectului – publicat în data de 12.08.2019

Fișa măsurii – publicat în data de 12.08.2019

GHIDUL SOLICITANTULUI MĂSURA 6 APEL 1 ÎN CONSULTARE – PUBLICAT ÎN DATA DE 29.07.2019

MĂSURA 7

GAL VLĂSIA ILFOV NORD-EST – Sprijin pentru înființarea serviciilor turistice de utilitate publică

!!NOU!! FIȘA MĂSURII ACTUALIZATĂ (ULTIMA FORMĂ) PUBLICAT ÎN DATA DE 02.08.2019

DENUMIREA MĂSURII

SPRIJIN PENTRU ÎNFIINŢAREA SERVICIILOR TURISTICE DE UTILITATE PUBLICĂ

Codul măsurii

M7/3B

Tipul măsurii 

    – Investiții

    – Servicii 

X – Sprijin forfetar

1. Descrierea generală a măsurii

1. Justificarea măsurii şi corelarea cu analiza diagnostic şi SWOT

Teritoriul GAL este caracterizat printr-un partimoniu de mediu, arhitectural şi istoric de valoare, mai ales în partea de nord.

Prim măsura M7/3B se urmăreşte punerea în valoare a potenţialului turistic uman şi natural al teritoriului GAL: aşezăminte monahale şi biserici importante pentru istoria credinţei ortodoxe a românilor, situri arheologice din epoca bronzului, monumente arhitecturale, sit NATURA 2000, zone naturale de o mare valoare peisagistică, zone împădurite şi lacuri naturale cu potenţial de agrement.

Potenţialul natural şi arhitectural al teritoriului GAL este pe cât de valoros pe atât de puţin cunoscut pentru populaţia capitalei şi a zonelor adiacente teritoriului.

Valorificarea eficientă şi echilibrată a potenţialului turistic al teritoriului impune necesitatea unei infrastructuri de informare şi promovare.

Capitala şi zonele rezidenţiale adiacente reprezintă o sursă de potenţiali clienţi pentru dezvoltarea activităţilor turistice şi recreative.

Prin implementarea măsurii nu se vor realiza activităţi turistice aducătoare de profit. Măsura urmăreşte crearea de infrastructuri de informare şi promovare care vor funcţiona ca organizaţii non-profit.

Necesitatea implementării măsurii rezultă din analiza diagnostic, pt. I.7 şi respectiv analiza SWOT, pt. III.6.

1.2. Obiectivul de devzoltare rurală al Reg. ( UE) nr. 1305/2013

Obținerea unei dezvoltări teritoriale echilibrate a economiilor și comunităților rurale, inclusiv crearea și menținerea de locuri de muncă.

1.3. Obiectivul specific local al măsurii

Realizarea de infrastructuri locale de utilitate publică, pentru informare şi promovare turistică

1.4. Contribuție la prioritatea/prioritățile prevăzute la art.5, Reg. ( UE) nr.1305/2013

6. Promovarea incluziunii sociale, a reducerii sărăciei și a dezvoltării economice în zonele rurale.

a) Incurajarea dezvoltării locale în zonele rurale.

1.5. Contribuția la domeniile de intervenție

1. Măsura corespunde obiectivelor din Reg (UE) nr.1305/2013 Art. 20. Servicii de bază şi reînnoirea satelor în zonele rurale.

2. Măsura contribuie la Domeniul de intervenţie 6 (prevazut la art.5, Reg (UE) nr. 1305/2013).

3. Măsura contribuie la obiectivele transversale ale Reg. (UE) nr.1305/2013

Măsura contribuie la obiectivul transversal protecţia mediului.

4. Complementaritatea cu măsurile din SDL Nu este cazul

5. Sinergia cu alte măsuri din SDL

Măsura M7/3B corespunde aceleiaşi priorităţi ca şi măsura M6/3A – Sprijinirea investiţiilor în infrastructura cu efect urbanistic : Prioritatea P3 (TABEL IV.1) – Modernizarea urbanistică a teritoriului.

2 . Valoarea adaugată a măsurii

Valoarea adăugată a măsurii M7/3B constă în:

– realizara unor investiţii în infrastructura pentru promovarea patrimoniului natural, arhitectural şi istoric al teritoriului, sub forma de organizme non-profit, în vederea stimulării activităţilor turistice şi recreative.

– crearea de locuri de muncă noi;

– crearea de locuri de muncă pentru persoane defavorizate

Relevanţa măsurii:

Se vor crea organisme de tip non-profit care vor desfăşura activităţi de informare şi promovare a patrimoniului de mediu, arhitectural şi istoric al teritoriului GAL.

Necesitatea sprijinului conform măsurii M7/3B rezultă din analiza diagnostic, pt. I.7, respectiv din analiza SWOT, pt. III.6.

3. Trimiteri la acte legislative

– Regulamentul UE 1303/2013;

– Regulamentul UE 1305/2013;

– HG28/2008 privind conţinutul cadrul a documentaţiei pentru investiţii publice Se adaugă legislaţia naţională referitoare la toate domeniile conexe activităţii:

– Legislaţia naţională în domeniul protecţiei mediului;

– Legislaţia naţională în domeniul turismului.

4. Beneficiari direcți/indirecți ( grup țintă)

 

4.1 Beneficiari direcți

Beneficiari direcţi :

Cele 6 comunele componente ale GAL.

Organizaţii non profit din domeniul turismului şi/sau protecţiei mediului.

Parteneriate public private între comune şi organizaţii non-profit (ONG).

4.2 Beneficiari indirecți

Beneficiari indirecţi :

Entităţi private şi publice de pe teritoriul GAL.

Comunităţile locale de pe teritoriul GAL.

5.Tip de sprijin ( conform art. 67 din Reg. (UE) nr.1303/2013

Rambursarea costurilor eligibile suportate şi plătite efectiv.

6. Tipuri de acțiuni eligibile și neeligibile

Acţiuni eligibile

– amenajare şi dotare centre de informare turistică (exclusiv construcţii);

– amenajare trasee turistice pentru excursii prin zonele împădurite şi lacuri naturale;

– amenajare sisteme de informare prin indicatoare rutiere spre destinaţiile cu valoarea turistică sau de agrement;

– investiţii necorporale – sotftware pentru promovare în reţelele informatice;

– consultanţa pentru elaborarea Cererii de finanţare şi implementarea proiectului.

Acţiuni neeligibile

– achiziţii bunuri şi echipamente “second hand”;

– cheltuieli efectuate înainte de semnarea contractului (deciziei) de finanţare a proiectului cu excepţia : costurilor generale definite la art.45, alin 2 litera c) a R (UE) nr.1305/2013 care pot fi realizate înainte de depunerea cererii de finanţare;

– cheltuieli care pot fi dublu finanţate în cadrul proiectului eligibil;

– cheltuieli financiare de orice tip, legate de cofinanţarea prin credit bancar;

– contribuţie în natură;

– cheltuielile privind închiriere maşini, utilaje, instalaţii şi echipamente;

– costuri operationale, costuri de întreţinere, chirie;

6.1 Pentru proiecte de investiții

 

6.2 Pentru proiecte de servicii

 

7. Condiții de eligibilitate

 Beneficiari eligibili

Cele 6 comune componente ale GAL.

Organizaţii non profit din domeniul turismului şi/sau protecţiei mediuliui.

Parteneriate public private între comune şi organizaţii non-profit (ONG).

Beneficiari neeligibili

– solicitanţii înregistraţi în Registrul debitorilor AFIR, atât pentru Programul SAPARD, cât şi pentru FEADR, până la achitarea integrală a datoriei faţă de AFIR, inclusiv a dobânzilor şi majorărilor de întârziere;

– solicitanţii care au contracte de finanţare pentru proiecte nerealizate, încetate din proprie iniţiativă pentru un an de la data rezilierii, precum şi solicitanţii care au avut contracte de finanţare încetate ca urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale din iniţiativa AFIR, timp de doi ani de la data rezilierii;

– beneficiarii Programului SAPARD şi FEADR care sunt în situaţii litigioase cu AFIR, până la pronunţarea definitivă a instanţei de judecată;

7.2 Pentru proiecte de investiții în modernizarea/dezvoltarea exploatațiilor

 

8. Criterii de selecție

1. Principiul promovării patrimoniului istoric
Se punctează proiectele care cuprind promovarea patrimoniului istoric din teritoriu2. Principiul promovării proiectelor cu impact favorabil asupra mediului
Se punctează proiectele care cuprind promovarea partimoniului de mediu3. Principiul valoarea educativă pentru copii din teritoriu
Se punctează proiectele care prevăd activiăţti de promovare cu implicarea copiilor din şcolile gimnaziale din teritoriu4. Principiul creării unor locuri de muncă noi
Punctaj fix acordat daca se înfiinţează cel puţin 1 loc de muncă pe proiect

9.Sume aplicabile și rata sprijinului

Intensitatea sprijinului stabilit prin Măsura M7/3B este de 100{3e610628120aec9d9fc4f9b84595d65ea59ca6856273d7f391c34a1d8697400d} din valoarea cheltuielilor eligibile.

Valoarea minimă a unui proiect finanţat prin această măsura va fi de 5.000 Euro.

Valoarea maximă a unui proiect este de 8.000 euro.

10. Indicatori de monitorizare

Număr de beneficiari: 4
Număr de locuri de muncă create: 4
Totalul fonduri alocate: 32.000 Euro

  

 

Descarcă fișa măsurii în format .pdf

DOCUMENTE APEL DE SELECTIE NR. 1

APELUL DE SELECTIE NR.1 MASURA 7 – publicat la data de 16.06.2021

GHIDUL SOLICITANTULUI APEL 1 MASURA 7 – publicat la data de 16.06.2021

FISA  MASURII 7 – publicat la data de 16.06.2021

FISA DE VERIFICARE A INCADRARII PROIECTULUI – publicat la data de 16.06.2021

FISA DE EVALUARE – publicat la data de 16.06.2021

ANEXA 1 CERERE DE FINANTARE – publicat la data de 16.06.2021

ANEXA 2 STUDIU DE FEZABILITATE – publicat la data de 16.06.2021

ANEXA B STUDIU DE FEZABILITATE – publicat la data de 16.06.2021

ANEXA 3 DALI – publicat la data de 16.06.2021

ANEXA 4 MEMORIU JUSTIFICATIV beneficiari publici – publicat la data de 16.06.2021

MĂSURA 8

GAL VLĂSIA ILFOV NORD-EST – Sprijin pentru investiții în infrastructura socială

MASURA M8 APEL 3 19.02.2024

MĂSURA 8 ACTUALIZATĂ – PUBLICAT ÎN DATA DE 19.09.2023

!!NOU!! FIȘA MĂSURII ACTUALIZATĂ (ULTIMA FORMĂ) PUBLICAT ÎN DATA DE 02.08.2019

DENUMIREA MĂSURII

SPRIJIN PENTRU INVESTIŢII ÎN INFRASTRUCTURA SOCIALĂ

Codul măsurii

M1/1A

Tipul măsurii 

    – Investiții

    – Servicii 

X – Sprijin forfetar

1. Descrierea generală a măsurii

1. Justificarea măsurii şi corelarea cu analiza diagnostic şi SWOT

Analiza mediului social din teritoriu relevă lipsa unor investiţii publice pentru realizarea unor infrastructuri sociale (de tip “hard”).

Complexitatea socială a teritoriului se manifestă prin existenţa unei structuri sociale variate, cu zone rezidenţiale sau industriale precum şi cu zone sărace.

Pentru creşterea nivelului de trai al populaţiei, este nevoie de realizarea unei infrastructuri locale care să administreze activităţi de ajutorare a categoriilor vulnerabile.

Se constată necesitatea realizării în teritoriu a unor investiţii de tip infrastructuri sociale, prin amenajarea unor centre dotate pentru servicii sociale cu scopul de a ajuta una sau mai multe categorii sociale defavorizate.

Realizarea infrastructurii sociale de tip “hard” este condiţia necesară pentru asigurarea de servicii sociale corespunzătoare, în mod organizat.

Se va avea în vedere şi capacitatea de a angrena activităţi sociale propriu-zise în spatiile create prin investiţia în infrastructura. Vor fi promovate proiectele care asigură valorificarea investiţiei prin activităţi sociale tip “soft”, cu fonduri în cadrul programelor de finanţare de tip social (POCU) şi/sau din alte surse de finanţare specifice activităţilor non-profit (sponsorizări, donaţii).

Necesitatea implementării măsurii rezultă din analiza diagnostic, pt. I.6 şi respectiv analiza SWOT, pt. III.5.

1.2. Obiectivul de devzoltare rurală al Reg. ( UE) nr. 1305/2013

Obținerea unei dezvoltări teritoriale echilibrate a economiilor și comunităților rurale, inclusiv crearea și menținerea de locuri de muncă.

1.3. Obiectivul specific local al măsurii

Realizarea de infrastructuri locale de utilitate publică, pentru informare şi promovare turistică

1.4. Contribuție la prioritatea/prioritățile prevăzute la art.5, Reg. ( UE) nr.1305/2013

Promovarea incluziunii sociale, a reducerii sărăciei și a dezvoltării economice în zonele rurale.

a) Incurajarea dezvoltării locale în zonele rurale.

1.5. Contribuția la domeniile de intervenție

1. Măsura corespunde obiectivelor din Reg (UE) nr.1305/2013 Art. 20. Servicii de bază şi reînnoirea satelor în zonele rurale.

2. Măsura contribuie la Domeniul de intervenţie 6 (prevazut la art.5, Reg (UE) nr. 1305/2013).

3. Măsura contribuie la obiectivele transversale ale Reg. (UE) nr.1305/2013 Nu este cazul

4. Complementaritatea cu măsurile din SDL Nu este cazul

5. Sinergia cu alte măsuri din SDL

Măsura M8/4A corespunde aceleiaşi priorităţi ca şi măsura M9/4A – Sprijinirea de activităţi cultural-educative pentru dezvoltarea generaţiei tinere şi integrarea minorităţilor: Prioritatea P4 (TABEL IV.1) – Valorificarea potenţialului social şi cultural din teritoriu.

2 . Valoarea adaugată a măsurii

Valoarea adăugată a măsurii M8/4A constă în:

– realizara unor investiţii în infrastructura socială

– crearea de locuri de muncă pentru persoane defavorizate

Relevanţa măsurii:

Prin implementarea măsurii se asigură completarea unui domeniu insuficient dezvoltat în teritoriu, infrastructura socială de tip “hard”.

Necesitatea sprijinului conform măsurii M8/4A rezultă din analiza diagnostic, pt. I.6, respectiv din analiza SWOT, pt. III.5.

3. Trimiteri la acte legislative

– Regulamentul UE 1303/2013;

– Regulamentul UE 1305/2013;

– HG28/2008 privind conţinutul cadrul a documentaţiei pentru investiţii pulbice Se adaugă legislaţia naţionala în domeniul protecţiei sociale.

4. Beneficiari direcți/indirecți ( grup țintă)

 

4.1 Beneficiari direcți

Beneficiari direcţi :

Cele 6 comune componente ale GAL

Organizaţii non profit din domeniul serviciilor sociale

Parteneriate public private între comune şi organziaţii non-profit (ONG)

4.2 Beneficiari indirecți

Beneficiari indirecţi :

Comunităţile locale de pe teritoriul GAL.

Categorii de persoane vulnerabile, care beneficiază de servicii sociale.

5.Tip de sprijin ( conform art. 67 din Reg. (UE) nr.1303/2013

Rambursarea costurilor eligibile suportate şi plătite efectiv;

6. Tipuri de acțiuni eligibile și neeligibile

Acţiuni eligibile

– amenajare şi dotare centre sociale (exclusiv construcţii);

– investiţii necorporale – sotftware;

– cheltuieli cu consultanţa, proiectarea şi ingineria, pentru elaborarea Cererii de finanţare şi implementarea proiectului.

Acţiuni neeligibile

– achiziţii bunuri şi echipamente “second hand”;

– cheltuieli efectuate înainte de semnarea contractului (deciziei) de finantare a proiectului cu excepţia : costurilor generale definite la art.45, alin 2 litera c) a R (UE) nr.1305/2013 care pot fi realizate înainte de depunerea cererii de finanţare;

– cheltuieli care pot fi dublu finanţate în cadrul proiectului eligibil;

– cheltuieli financiare de orice tip, legate de cofinanţarea prin credit bancar;

– contribuţie în natură;

– cheltuielile privind închiriere maşini, utilaje, instalaţii şi echipamente;

– costuri operaţionale, costuri de intreţinere, chirie;

6.1 Pentru proiecte de investiții

 

6.2 Pentru proiecte de servicii

 

7. Condiții de eligibilitate

 Beneficiari eligibili

Cele 6 comune componente ale GAL

Organizaţii non profit din domeniul serviciilor sociale

Parteneriate public private între comune şi organizaţii non-profit (ONG)

Beneficiari neeligibili

– solicitanţii înregistraţi în Registrul debitorilor AFIR, atât pentru Programul SAPARD, cât şi pentru FEADR, până la achitarea integrală a datoriei faţă de AFIR, inclusiv a dobânzilor şi majorărilor de întârziere;

– solicitanţii care au contracte de finanţare pentru proiecte nerealizate, încetate din proprie iniţiativă pentru un an de la data rezilierii, precum şi solicitanţii care au avut contracte de finanţare încetate ca urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale din iniţiativa AFIR, timp de doi ani de la data rezilierii;

– beneficiarii Programului SAPARD şi FEADR care sunt în situaţii litigioase cu AFIR, până la pronunţarea definitivă a instanţei de judecată;

7.2 Pentru proiecte de investiții în modernizarea/dezvoltarea exploatațiilor

 

8. Criterii de selecție

1. Principiul valorificării investiţiei prin cuplarea cu programe sociale de tip “soft”
Se vor puncta proiectele care vor asuma organizarea de servicii sociale în cadrul unor finanţări paralele prin programul POCU sau din alte surse de finanţare2. Principiul echilibrării sociale a teritoriului
Se vor puncta proiectele realizate în zonele cu IDUL sub valoarea de 553. Principiul integrării sociale
Se vor puncta proiectele din zone cu populaţie minoritară cu risc de excluziune socială4. Principiul creării unor locuri de muncă noi
Punctaj fix acordat daca se înfiinţează cel puţin 1 loc de muncă pe proiect

9.Sume aplicabile și rata sprijinului

Intensitatea sprijinului stabilit prin Măsura M7/3B este de 100{7cd23057bca1825a0c8bad249d68a43b097cf908203bc83d3a06221307d82d4b} din valoarea cheltuielilor eligibile.

Valoarea minimă a unui proiect finanţat prin această măsură va fi de 5.000 Euro.

Valoarea maximă a unui proiect este de 12.500 euro.

10. Indicatori de monitorizare

Număr de beneficiari: 2
Număr de locuri de muncă create: 2
Totalul fonduri alocate: 25.000 Euro

  

Descarcă fișa măsurii în format .pdf

DOCUMENTE APEL DE SELECTIE NR. 1

APEL DE SELECTIE NR.1 MASURA 8 – publicat la data de 16.06.2021

GHIDUL SOLICITANTULUI APEL 1 MASURA 8  – publicat la data de 16.06.2021

FISA MASURII 8  – publicat la data de 16.06.2021

FISA DE INCADRARE A PROIECTULUI  – publicat la data de 16.06.2021

FISA DE EVALUARE  – publicat la data de 16.06.2021

ANEXA 1 CERERE DE FINANTARE  – publicat la data de 16.06.2021

ANEXA 2 STUDIU DE FEZABILITE  – publicat la data de 16.06.2021

ANEXA B STUDIU DE FEZABILITATE  – publicat la data de 16.06.2021

ANEXA 3 DALI  – publicat la data de 16.06.2021

ANEXA 4 MEMORIU JUSTIFICATIV beneficiari publici  – publicat la data de 16.06.2021

MĂSURA 9

GAL VLĂSIA ILFOV NORD-EST – Sprijinirea de activități cultural-educative pentru dezvoltarea generației tinere și integrarea minorităților

MĂSURA 9 ACTUALIZATĂ – PUBLICAT ÎN DATA DE 19.09.2023
!!NOU!! FIȘA MĂSURII ACTUALIZATĂ (ULTIMA FORMĂ) PUBLICAT ÎN DATA DE 02.08.2019

DENUMIREA MĂSURII

SPRIJINIREA DE ACTIVITĂŢI CULTURAL-EDUCATIVE PENTRU DEZVOLTAREA GENERAŢIEI TINERE ŞI INTEGRAREA MINORITĂŢILOR

Codul măsurii

M9/4A

Tipul măsurii 

    – Investiții

    – Servicii 

X – Sprijin forfetar

1. Descrierea generală a măsurii

1. Justificarea măsurii şi corelarea cu analiza diagnostic şi SWOT

Analiza diagnostic şi SWOT arată că nivelul de educaţie culturală al elevilor şi adolescenţilor este inferior capacităţii lor de asimilare. Aceasta se datorează în principal influenţei negative a reţelelor informatice care ocupă o mare parte din timpul destinat lecturii şi învăţării.

Pe de altă parte, în mediile sociale cu grad mare de sărăcie, inclusiv în comunităţile minoritare (rome), iî familiile cu multi copii, gradul de inteligenţă al acestora este foarte dezvoltat datorită competiţiei în mediul familial, pe de o parte, şi datorită spiritului de autoconservare care se formează din copilărie, în lipsa protecţiei excesive a părinţilor.

Pentru dezvoltarea armonioasă, culturală şi implicit socială, a generaţiei tinere, pe lângă mediul şcolar este nevoie de programe educaţionale alternative. Pe de altă parte, copiii din mediile sărace, cu un potenţial intelectual insuficient exploatat, au şi ei nevoie de programe educaţionale alternative.

Organizând programe de educaţie culturală cu copii din medii sociale diferite, se va realiza atât o creştere a eficienţei programelor datorită eterogenităţii grupului, cât şi oportunitatea de a preîntâmpina fenomenele de excluziune socială la generaţia tânără.

Necesitatea implementării măsurii rezultă din analiza diagnostic, pt. I.6 şi respectiv analiza SWOT, pt. III.5.

1.2. Obiectivul de devzoltare rurală al Reg. ( UE) nr. 1305/2013

Obținerea unei dezvoltări teritoriale echilibrate a economiilor și comunităților rurale, inclusiv crearea și menținerea de locuri de muncă.

1.3. Obiectivul specific local al măsurii

Dezvoltarea intelectuala a generaţiei tinere şi promovarea dialogului intercultural prin programe alternative de educaţie culturală.

1.4. Contribuție la prioritatea/prioritățile prevăzute la art.5, Reg. ( UE) nr.1305/2013

6. Promovarea incluziunii sociale, a reducerii sărăciei și a dezvoltării economice în zonele rurale.

a) Incurajarea dezvoltării locale în zonele rurale.

1.5. Contribuția la domeniile de intervenție

1. Măsura corespunde obiectivelor din Reg (UE) nr.1305/2013 Art. 20. Servicii de bază şi reînnoirea satelor în zonele rurale.

2. Măsura contribuie la Domeniul de interventie 6 (prevazut la art.5, Reg (UE) nr. 1305/2013).

3. Măsura contribuie la obiectivele transversale ale Reg. (UE) nr.1305/2013 Nu este cazul

4. Complementaritatea cu măsurile din SDL Nu este cazul

5. Sinergia cu alte măsuri din SDL

Măsura M9/4A corespunde aceleiaşi priorităţi ca şi măsura M8/4A – Sprijin pentru investiţii în infrastructura socială: Prioritatea P4 (TABEL IV.1) – Valorificarea potenţialului social şi cultural din teritoriu.

2 . Valoarea adaugată a măsurii

Valoarea adăugată a măsurii M9/4A constă în:

– educarea culturală a elevilor şi adolescenţilor

– evitarea excluziunii sociale la generaţia tânără, prin comunicarea între copii şi adolescenţi din medii sociale diferite.

Relevanţa măsurii:

Prin implementarea măsurii se asigură dezvoltarea culturală armonioasă şi prevenirea excluziunii sociale la generaţia tânără.

Necesitatea sprijinului conform măsurii M9/4A rezultă din analiza diagnostic, pt. I.6, respectiv din analiza SWOT, pt. III.5.

3. Trimiteri la acte legislative

– Regulamentul UE 1303/2013;

– Regulamentul UE 1305/2013;

– HG28/2008 privind conţinutul cadrul a documentaţiei pentru investiţii pulbice Se adaugă legislaţia naţională în domeniul protecţiei sociale.

4. Beneficiari direcți/indirecți ( grup țintă)

 

4.1 Beneficiari direcți

Beneficiari direcţi :

Cele 6 comune componente ale GAL

Organizaţii non profit din domeniul serviciilor sociale sau învăţământului alternativ

Parteneriate public private între comune şi organizaţii non-profit (ONG)

4.2 Beneficiari indirecți

Beneficiari indirecţi :

Copii şi adolescenţi din comunităţile locale de pe teritoriul GAL.

Copii şi adolescenţi din comunităţile etnice minoritare din teritoriu (romi).

5.Tip de sprijin ( conform art. 67 din Reg. (UE) nr.1303/2013

Rambursarea costurilor eligibile suportate şi plătite efectiv;

6. Tipuri de acțiuni eligibile și neeligibile

Acţiuni eligibile

– organizare cursuri, ateliere şi alte activităţi de educaţie culturală

– investiţii necorporale – sotftware;

– consultanţa pentru elaborarea Cererii de finanţare şi implementarea proiectului.

Acţiuni neeligibile

– cheltuieli efectuate înainte de semnarea contractului (deciziei) de finanţare a proiectului cu excepţia : costurilor generale definite la art.45, alin 2 litera c) a R (UE) nr.1305/2013 care pot fi realizate înainte de depunerea cererii de finanţare;

– cheltuieli care pot fi dublu finanţate în cadrul proiectului eligibil;

– contribuţie în natură;

– cheltuielile privind închiriere maşini, utilaje, instalaţii şi echipamente;

– costuri operaţionale, costuri de întreţinere, chirie;

6.1 Pentru proiecte de investiții

 

6.2 Pentru proiecte de servicii

 

7. Condiții de eligibilitate

 Beneficiari eligibili

Cele 6 comune componente ale GAL

Organizaţii non profit din domeniul serviciilor sociale şi de învăţământ alternativ

Parteneriate public private între comune şi organizaţii non-profit (ONG)

Beneficiari neeligibili

– solicitanţii înregistraţi în Registrul debitorilor AFIR, atât pentru Programul SAPARD, cât şi pentru FEADR, până la achitarea integrală a datoriei faţă de AFIR, inclusiv a dobânzilor şi majorărilor de întârziere;

– solicitanţii care au contracte de finanţare pentru proiecte nerealizate, încetate din proprie iniţiativă pentru un an de la data rezilierii, precum şi solicitanţii care au avut contracte de finanţare încetate ca urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale din iniţiativa AFIR, timp de doi ani de la data rezilierii;

– beneficiarii Programului SAPARD şi FEADR care sunt în situaţii litigioase cu AFIR, până la pronunţarea definitivă a instanţei de judecată

7.2 Pentru proiecte de investiții în modernizarea/dezvoltarea exploatațiilor

 

8. Criterii de selecție

1. Principiul nivelului calitativ al programului
Se va acorda punctaj proporţional cu o notă stabilită de un expert evaluator, în funcţie de calitatea profesională şi pedagogică a programului de activităţi2. Principiul echilibrării sociale a teritoriului
Se vor puncta proiectele realizate în zonele cu IDUL sub valoarea de 553. Principiul integrării sociale
Se vor puncta proiectele din zone cu populaţie minoritară cu risc de excluziune socială

9.Sume aplicabile și rata sprijinului

Intensitatea sprijinului stabilit prin Măsura M9/4A este de 100{8beb7b8c3b3779cd33a79aecf2d7b4f0d3d782d9b20a41d77320e2910ea72aa7} din valoarea cheltuielilor eligibile.

Valoarea maximă a unui proiect este de 3.000 euro.

10. Indicatori de monitorizare

Număr de beneficiari: 6
Număr de participanţi activităţi: 2
Totalul fonduri alocate: 18.000 Euro

  

 

Descarcă fișa măsurii în format .pdf

 
DOCUMENTE APEL DE SELECTIE NR.2 

Apel de Selectie Scurt Nr.2 M9– publicat in data de 02.12.2021

Apel de Selectie Lung Nr.2 M9– publicat in data de 02.12.2021

Ghidul Solicitantului Apel 2 M9– publicat in data de 02.12.2021

Cerere de Finantare Apel 2 M9– publicat in data de 02.12.2021

Anexa 5 Plan de activitati Apel 2 M9– publicat in data de 02.12.2021

Anexa 6 Lista documente justificative Apel 2 M9– publicat in data de 02.12.2021

Fisa de verificare a incadrarii proiectului Apel 2 M9– publicat in data de 02.12.2021

Fisa de evaluare generala Apel 2 M9– publicat in data de 02.12.2021

Procedura de evaluare si selectie Apel 2 M9– publicat in data de 02.12.2021

Fisa Masurii M9– publicat in data de 02.12.2021

 
DOCUMENTE APEL DE SELECTIE NR.1 

Apelul de Selectie Scurt Nr.1 M9 -publicat in data de 29.03.2021

Apelul de Selectie Lung Nr. 1 M9 -publicat in data de 29.03.2021

Ghidul Solicitantului Apel 1 M9 -publicat in data de 29.03.2021

Cererea de Finantare Apel 1 M9 -publicat in data de 29.03.2021

Anexa 5 Plan de activitati Apel 1 M9 -publicat in data de 29.03.2021

Anexa 6 Lista documente justificative Apel 1 M9 -publicat in data de 29.03.2021

Fisa de verificare a incadrarii proiectului Apel 1 M9 -publicat in data de 29.03.2021

Fisa de evaluare generala Apel 1 M9 -publicat in data de 29.03.2021

Procedura de evaluare si selectie Apel 1 M9 -publicat in data de 29.03.2021

Fisa Masurii 9 -publicat in data de 29.03.2021

 

SESIUNI PROIECTE 

CALENDAR ESTIMATIV LANSĂRI

CALENDAR 2023
CALENDAR ESTIMATIV LANSĂRI MĂSURI 2020 -PUBLICAT ÎN DATA DE 19.09.2020
CALENDAR ESTIMATIV LANSĂRI MĂSURI 2019 -PUBLICAT ÎN DATA DE 07.06.2019
CALENDAR ESTIMATIV LANSĂRI MĂSURI 2018 
CALENDAR ESTIMATIV LANSĂRI MĂSURI 2017 

GHIDURI FINALE

!!NOU!! APEL DE SELECTIE MASURA 9 APEL 2 – PUBLICAT IN DATA DE 02.12.2021
!!NOU!! GHIDUL SOLICITANTULUI MASURA 9 APEL 2 – PUBLICAT IN DATA DE 02.12.2021
APEL DE SELECȚIE AL PROIECTELOR NR.3 MASURA 5– PUBLICAT ÎN DATA DE 04.08.2021
GHIDUL SOLICITANTULUI MASURA 5 APEL 3– PUBLICAT ÎN DATA DE 04.08.2021
GHIDUL SOLICITANTULUI MASURA 9 APEL 1– IN CONSULTARE- PUBLICAT IN DATA DE 17.03.2021
APEL SCURT MĂSURA 2 APEL 1
GHIDUL SOLICITANTULUI MĂSURA 2 APEL 1
 GHIDUL SOLICITANTULUI MĂSURA 2 APEL 1 -PUBLICAT ÎN DATA DE 11.09.2020
 GHIDUL SOLICITANTULUI MĂSURA 9 APEL 1– ÎN CONSULTARE
 GHIDUL SOLICITANTULUI MĂSURA 6 APEL 3-PUBLICAT ÎN DATA DE 26.02.2020
 GHIDUL SOLICITANTULUI MĂSURA 6 APEL 3 – ÎN CONSULTARE-PUBLICAT ÎN DATA DE 24.02.2020
 GHIDUL SOLICITANTULUI M6 APEL 2– PUBLICAT ÎN DATA DE 20.01.2020
 GHIDUL SOLICITANTULUI M6 APEL 2– ÎN CONSULTARE- PUBLICAT ÎN DATA DE 07.01.2020
 GHIDUL SOLICITANTULUI M5 APEL 2 ACTUALIZAT ÎN URMA ERATEI NR.1 DIN 07.10.2019– PUBLICAT ÎN DATA DE 08.10.2019
GHIDUL SOLICITANTULUI M1 APEL 2 – PUBLICAT ÎN DATA DE 12.08.2019
GHIDUL SOLICITANTULUI M5 APEL 2 – PUBLICAT ÎN DATA DE 12.08.2019
GHIDUL SOLICITANTULUI M6 APEL 1 – PUBLICAT ÎN DATA DE 12.08.2019
GHIDUL SOLICITANTULUI M1 APEL 2 ÎN CONSULTARE – PUBLICAT ÎN DATA DE 29.07.2019
GHIDUL SOLICITANTULUI M5 APEL 2 ÎN CONSULTARE – PUBLICAT ÎN DATA DE 29.07.2019
GHIDUL SOLICITANTULUI M6 APEL 1 ÎN CONSULTARE – PUBLICAT ÎN DATA DE 29.07.2019
GHIDUL SOLICITANTULUI MĂSURA 1 GAL VLĂSIA ILFOV NORD EST 
GHIDUL SOLICITANTULUI MĂSURA 5 GAL VLĂSIA ILFOV NORD EST  

APELURI DE SELECȚIE

PRELUNGIRE APEL SELECȚIE MĂSURĂ M8 /6B ȘI MĂSURĂ M5

APEL DE SELECTIE NUMARUL 3 M8 19.02.2024

APEL DE SELECTIE NUMARUL 5 MASURA M6 19.02.2024

APEL DE SELECTIE NUMARUL 5 MASURA M5 19.02.2024

PRELUNGIRE APELURI DE SELECȚIE MĂSURA M8/6B – 12.12.2023

PRELUNGIRE APELURI DE SELECȚIE MĂSURA M6/6B – 12.12.2023

PRELUNGIRE APELURI DE SELECȚIE MĂSURA M5/6A – 12.12.2023

PRELUNGIRE APELURI DE SELECȚIE MĂSURA M9/6B – 12.12.2023

PRELUNGIRE APELURI DE SELECȚIE MĂSURA M9/6B MĂSURA M8/6B MĂSURA M6/6B MĂSURA M5/6A

APEL DE SELECTIE NUMARUL 4 MASURA M9/6B CU DEPUNERE DIN DATA DE 28.09.2023

APEL DE SELECTIE NUMARUL 2 MASURA M8/6B CU DEPUNERE DIN DATA DE 28.09.2023

APEL DE SELECTIE NUMARUL 4 MASURA M6/6B CU DEPUNERE DIN DATA DE 28.09.2023

APEL DE SELECTIE MASURA M5/6A APELUL DE SELECTIE NUMARUL 4 CU DEPUNERE INCEPAND CU DATA DE 28.09.2023

APEL DE SELECTIE NUMARUL 3 MASURA M9/6B

 

!!NOU!! APEL DE SELECTIE MASURA 9 APEL 2 – PUBLICAT IN DATA DE 02.12.2021

!!NOU!! GHIDUL SOLICITANTULUI MASURA 9 APEL 2 – PUBLICAT IN DATA DE 02.12.2021

 RAPORT DE SELECTIE MASURA 5 APEL 3 – PUBLICAT IN DATA DE 16.09.2021

 RAPORT DE EVALUARE MASURA 5 APEL 3– PUBLICAT IN DATA DE 08.09.2021

 APEL DE SELECȚIE AL PROIECTELOR NR.3 MASURA 5– PUBLICAT ÎN DATA DE 04.08.2021

 GHIDUL SOLICITANTULUI MASURA 5 APEL 3– PUBLICAT ÎN DATA DE 04.08.2021

 GHIDUL SOLICITANTULUI MASURA 8 APEL 1- PUBLICAT IN DATA DE 16.06.2021

 GHIDUL SOLICITANTULUI MASURA 7 APEL 1-PUBLICAT IN DATA DE 16.06.2021

 GHIDUL SOLICITANTULUI MASURA 8 APEL 1- IN CONSULTARE- PUBLICAT IN DATA DE 14.06.2021

 APEL DE SELECTIE NR.1 MASURA 8- PUBLICAT IN DATA DE 14.06.2021

 GHIDUL SOLICITANTULUI MASURA 7 APEL 1- IN CONSULTARE- PUBLICAT IN DATA DE 14.06.2021

 APEL DE SELECTIE NR.1 MASURA 7 -PUBLICAT IN DATA DE 14.06.2021

 APELUL DE SELECTIE NR. 1 MASURA 9– PUBLICAT IN DATA DE 25.03.2021

GHIDUL SOLICITANTULUI MASURA 9 APEL 1– IN CONSULTARE- PUBLICAT IN DATA DE 17.03.2021

 RAPORTUL DE SELECTIE SUPLIMENTAR MASURA 5 APEL 2 -PUBLICAT IN DATA DE 02.03.2021

ERATA LA RAPORTUL DE SELECTIE SUPLIMENTAR MASURA 1 APEL 2– PUBLICAT IN DATA DE 17.02.2021

 RAPORT DE SELECTIE SUPLIMENTAR MASURA 1 APEL 2 -PUBLICAT IN DATA DE 28.01.2021

APEL SCURT MĂSURA 2 APEL 1

GHIDUL SOLICITANTULUI MĂSURA 2 APEL 1

GHIDUL SOLICITANTULUI MĂSURA 2 APEL 1 ÎN CONSULTARE -PUBLICAT ÎN DATA DE 11.09.2020

 ERATA RAPORT DE SELECȚIE MĂSURA 1 APEL 2– PUBLICAT ÎN DATA DE 16.06.2020

 ERATA RAPORT DE EVALUARE MĂSURA 1 APEL 2– PUBLICAT ÎN DATA DE 15.06.2020

 RAPORT DE SELECȚIE MĂSURA 1 APEL 2– PUBLICAT ÎN DATA DE 11.06.2020

 RAPORT DE SELECȚIE MĂSURA 5 APEL 2– PUBLICAT ÎN DATA DE 03.03.2020

 GHIDUL SOLICITANTULUI MĂSURA 6 APEL 3-PUBLICAT ÎN DATA DE 26.02.2020

 APEL DE SELECȚIE NR.3 MĂSURA 6 -PUBLICAT ÎN DATA DE 26.02.2020

 GHIDUL SOLICITANTULUI MĂSURA 6 APEL 3 – ÎN CONSULTARE- PUBLICAT ÎN DATA DE 24.02.2020

 RAPORT DE EVALUARE MĂSURA 5 APEL 2 -PUBLICAT ÎN DATA DE 12.02.2020

 RAPORT DE EVALUARE MĂSURA 1 APEL 2 -PUBLICAT ÎN DATA DE 12.02.2020

 APELUL DE SELECȚIE AL PROIECTELOR NR.2 MĂSURA 6– PUBLICAT ÎN DATA DE 20.01.2020

 GHIDUL SOLICITANTULUI M6 APEL 2– ÎN CONSULTARE- PUBLICAT ÎN DATA DE 07.01.2020

Anunțul de prelungire a apelului de selecție 

Având în vedere faptul că am primit solicitări din partea potențialilor beneficiari pe măsura M6 pentru  prelungirea apelului de selecție, Directorul Executiv GAL Vlăsia Ilfov Nord Est a hotărât prin Decizia nr.726 din 29.10.2019:

  • Prelungirea apelului de selecție nr.1 pentru măsura 6 „Sprijinirea investițiilor în infrastructura cu efect urbanistic” până la data de 15.11.2019, ora 16 ;

Anunțul de prelungire a apelurilor de selecție 

Având în vedere faptul că am primit solicitări din partea potențialilor beneficiari pe cele 2 măsuri pentru  prelungirea apelurilor de selecție, Directorul Executiv GAL Vlăsia Ilfov Nord Est a hotărât prin Decizia nr.713 din 07.10.2019:

  • Prelungirea apelului de selecție nr.2 pentru măsura 5 „Sprijin pentru înființarea și dezvoltarea activităților economice în domenii neagricole” până la data de 29.10.2019, ora 16 ;
  • Prelungirea apelului de selecție nr.1 pentru măsura 6 „Sprijinirea investițiilor în infrastructura cu efect urbanistic” până la data de 29.10.2019, ora 16 ;

Anunțul de prelungire a apelurilor de selecție 

Având în vedere faptul că am primit solicitări din partea potențialilor beneficiari pe cele 3 măsuri pentru  prelungirea apelurilor de selecție, Directorul Executiv GAL Vlăsia Ilfov Nord Est a hotărât prin Decizia nr. 698 din 19.09.2019:

  • Prelungirea apelului de selecție nr.2 pentru măsura 1 „Extinderea și modernizarea exploatațiilor agricole ” până la data de 18.10.2019, ora 16;
  • Prelungirea apelului de selecție nr.2 pentru măsura 5 „Sprijin pentru înființarea și dezvoltarea activităților economice în domenii neagricole” până la data de 18.10.2019, ora 16 ;
  • Prelungirea apelului de selecție nr.1 pentru măsura 6 „Sprijinirea investițiilor în infrastructura cu efect urbanistic” până la data de 18.10.2019, ora 16 ;

APEL DE SELECȚIE MĂSURA M6– PUBLICAT ÎN DATA DE 12.08.2019

APEL DE SELECȚIE MĂSURA M5– PUBLICAT ÎN DATA DE 12.08.2019

APEL DE SELECȚIE MĂSURA M1– PUBLICAT ÎN DATA DE 12.08.2019

RAPORT DE SELECȚIE APEL 1 MĂSURA 1

RAPORT DE SELECȚIE APEL 1 MĂSURA 5 

RAPORT DE EVALUARE APEL 1 MĂSURA 1

RAPORT DE EVALUARE APEL 1 MĂSURA 5 

Având în vedere faptul că am primit solicitări din partea potențialilor beneficiari pe cele 2 măsuri pentru  prelungirea apelurilor de selecție, Directorul Executiv GAL Vlăsia Ilfov Nord Est a hotărât prin Decizia nr. 387 din 23.05.2018:

  • Prelungirea apelului de selecție nr.1 pentru măsura 1 „Extinderea și modernizarea exploatațiilor agricole de dimensiuni mici” până la data de 08.06.2018, ora 16;
  • Prelungirea apelului de selecție nr.1 pentru măsura 5 „Sprijin pentru înființarea și dezvoltarea activităților economice în domenii neagricole” până la data de 08.06.2018, ora 16 ;

Anunțul de prelungire a apelurilor de selecție 

Având în vedere faptul că am primit solicitări din partea potențialilor beneficiari pe cele 2 măsuri pentru  prelungirea apelurilor de selecție, Directorul Executiv GAL Vlăsia Ilfov Nord Est a hotărât prin Decizia nr. 377 din 21.05.2018:

  • Prelungirea apelului de selecție nr.1 pentru măsura 1 „Extinderea și modernizarea exploatațiilor agricole de dimensiuni mici” până la data de 23.05.2018, ora 16;
  • Prelungirea apelului de selecție nr.1 pentru măsura 5 „Sprijin pentru înființarea și dezvoltarea activităților economice în domenii neagricole” până la data de 23.05.2018, ora 16 ;

Anunțul de prelungire a apelurilor de selecție 

Având în vedere faptul că am primit solicitări din partea potențialilor beneficiari pe cele 2 măsuri pentru  prelungirea apelurilor de selecție, Directorul Executiv GAL Vlăsia Ilfov Nord Est a hotărât prin Decizia nr. 368 din 08.05.2018:

  • Prelungirea apelului de selecție nr.1 pentru măsura 1 „Extinderea și modernizarea exploatațiilor agricole de dimensiuni mici” până la data de 21.05.2018, ora 16;
  • Prelungirea apelului de selecție nr.1 pentru măsura 5 „Sprijin pentru înființarea și dezvoltarea activităților economice în domenii neagricole” până la data de 21.05.2018, ora 16 ;

Anunțul de prelungire a apelurilor de selecție 

 

 

Având în vedere faptul că am primit solicitări din partea potențialilor beneficiari pe cele 2 măsuri pentru  prelungirea apelurilor de selecție, Directorul Executiv GAL Vlăsia Ilfov Nord Est a hotărât prin Decizia nr. 343 din 23.04.2018:

  • Prelungirea apelului de selecție nr.1 pentru măsura 1 „Extinderea și modernizarea exploatațiilor agricole de dimensiuni mici” până la data de 11.05.2018, ora 16;
  • Prelungirea apelului de selecție nr.1 pentru măsura 5 „Sprijin pentru înființarea și dezvoltarea activităților economice în domenii neagricole” până la data de 11.05.2018, ora 16 ;

Anunțul de prelungire a apelurilor de selecție 

Având în vedere faptul că am primit solicitări din partea potențialilor beneficiari pe cele 2 măsuri pentru  prelungirea apelurilor de selecție, Directorul Executiv GAL Vlăsia Ilfov Nord Est a hotărât prin Decizia nr. 333 din 02.04.2018:

  • Prelungirea apelului de selecție nr.1 pentru măsura 1 „Extinderea și modernizarea exploatațiilor agricole de dimensiuni mici” până la data de 27.04.2018, ora 16;
  • Prelungirea apelului de selecție nr.1 pentru măsura 5 „Sprijin pentru înființarea și dezvoltarea activităților economice în domenii neagricole” până la data de 27.04.2018, ora 16 ;

Anunțul de prelungire a apelurilor de selecție 

APELUL DE SELECȚIE NR.1 PENTRU MĂSURA 1 GAL VLĂSIA ILFOV NORD EST 

Pentru a consulta documentele apelului de selecție vă rugăm accesați pagina web a măsurii: http://masura1.gal-ilfov-ne.ro/

APELUL DE SELECȚIE NR.1 PENTRU MĂSURA 5 GAL VLĂSIA ILFOV NORD EST  

Pentru a consulta documentele apelului de selecție vă rugăm accesați pagina web a măsurii: http://masura5.gal-ilfov-ne.ro/

RAPOARTE

RAPORT DE SELECTIE MASURA 6 
RAPORT DE SELECTIE MASURA 9 
RAPORT DE EVALUARE MASURA 6 
RAPORT DE EVALUARE MASURA 9 
RAPORT DE SELECTIE MASURA 6 APEL 4 – PUBLICAT IN DATA DE 25.01.2024
RAPORT DE SELECTIE MASURA 9 APEL 4 – PUBLICAT IN DATA DE 25.01.2024
!!NOU!! RAPORT DE SELECTIE MASURA 5 APEL 3 – PUBLICAT IN DATA DE 16.09.2021
!!NOU!! RAPORT DE EVALUARE MASURA 5 APEL 3– PUBLICAT IN DATA DE 08.09.2021
!!NOU!! RAPORTUL DE SELECTIE SUPLIMENTAR MASURA 5 APEL 2 -PUBLICAT IN DATA DE 02.03.2021
!!NOU!!ERATA LA RAPORTUL DE SELECTIE SUPLIMENTAR MASURA 1 APEL 2– PUBLICAT IN DATA DE 17.02.2021
!!NOU!! RAPORT DE SELECTIE SUPLIMENTAR MASURA 1 APEL 2 -PUBLICAT IN DATA DE 28.01.2021
 ERATA RAPORT DE SELECȚIE MĂSURA 1 APEL 2– PUBLICAT ÎN DATA DE 16.06.2020
 ERATA RAPORT DE EVALUARE MĂSURA 1 APEL 2– PUBLICAT ÎN DATA DE 15.06.2020
 RAPORT DE SELECȚIE MĂSURA 1 APEL 2– PUBLICAT ÎN DATA DE 11.06.2020
 RAPORT DE SELECȚIE MĂSURA 5 APEL 2– PUBLICAT ÎN DATA DE 03.03.2020
 RAPORT DE EVALUARE MĂSURA 5 APEL 2 -PUBLICAT ÎN DATA DE 12.02.2020
 RAPORT DE EVALUARE MĂSURA 1 APEL 2 -PUBLICAT ÎN DATA DE 12.02.2020
RAPORT DE SELECȚIE APEL 1 MĂSURA 1  
RAPORT DE SELECȚIE APEL 1 MĂSURA 5
RAPORT DE EVALUARE APEL 1 MĂSURA 1  
RAPORT DE EVALUARE APEL 1 MĂSURA 5

ACTIVITĂȚI GAL

EVENIMENT PUBLIC- LANSAREA APELURILOR DE SELECȚIE PENTRU MĂSURA 1 ȘI MĂSURA 5- ȘTEFĂNEȘTI, 10.01.2018

În data de 10.01.2018 a avut loc Evenimentul public de lansare a Apelurilor de Selecție pentru următoarele măsuri din Strategia de Dezvoltare Locală a GAL Vlasia Ilfov Nord Est:

  • Apelul nr. 1 al măsurii M1 Extinderea și modernizarea exploatațiilor agricole de dimensiuni mici
  • Apelul nr. 1 al măsurii M5 Sprijin pentru îmființarea și dezvoltarea activităților economice în domenii neagricole

 

Evenimentul public a avut loc în Sala de reuniuni AGROMEC Ștefănești, cu începere de la ora 15.00, participând 30 de persoane.

Evenimentul a avut ca principal scop informarea potențialilor beneficiari ai măsurilor lansate cu privire atât la informațiile importante legate de cele 2 apeluri e selecție cât și familiarizarea cu documentele apelurilor.

Pentru consultarea Ghidurilor și a documentelor apelurilor va invităm pe pagina web dedicată fiecărei măsuri.

SERVICII DE INFORMARE, CONSILIERE ȘI MEDIERE PENTRU OCUPARE PE PIAȚA MUNCII

https://gal-ilfov-ne.ro/wp-content/uploads/2023/11/prezentare-activitati-consiliere-gal.pdf

 NOUTĂȚI

CALENDAR EVENIMENTE ANIMARE

CALENDAR EVENIMENTE ANIMARE AFERENTE TRIMESTRULUI 1

ANUNT CONSULTARE PUBLICA MASURA M6/6B
ANUNT LANSARE CONSULTARE PUBLICA MASURA M5/6B – APEL 5
ANUNT LANSARE CONSULTARE PUBLICA MASURA M5
ANUNT SELECTIE PARTENERI
ANUNT LANSARE CONSULTARE PUBLICA MASURA M9
LANSARE IN CONSULTARE PUBLICA MASURA 4
LANSARE IN CONSULTARE PUBLICA MASURA 6
LANSARE IN CONSULTARE PUBLICA MASURA 8 – FONDURI EURI
LANSARE IN CONSULTARE PUBLICA MASURA 8 – ALOCARE FEADR
LANSARE IN CONSULTARE PUBLICA MASURA M9/6B
!!NOU!! APEL DE SELECTIE MASURA 9 APEL 2 – PUBLICAT IN DATA DE 02.12.2021
!!NOU!! GHIDUL SOLICITANTULUI MASURA 9 APEL 2 – PUBLICAT IN DATA DE 02.12.2021
 RAPORT DE SELECTIE MASURA 5 APEL 3 – PUBLICAT IN DATA DE 16.09.2021
 RAPORT DE EVALUARE MASURA 5 APEL 3– PUBLICAT IN DATA DE 08.09.2021
 APEL DE SELECȚIE AL PROIECTELOR NR.3 MASURA 5– PUBLICAT ÎN DATA DE 04.08.2021
 GHIDUL SOLICITANTULUI MASURA 5 APEL 3– PUBLICAT ÎN DATA DE 04.08.2021
GHIDUL SOLICITANTULUI MASURA 8 APEL 1- PUBLICAT IN DATA DE 16.06.2021
GHIDUL SOLICITANTULUI MASURA 7 APEL 1-PUBLICAT IN DATA DE 16.06.2021
 GHIDUL SOLICITANTULUI MASURA 8 APEL 1- IN CONSULTARE- PUBLICAT IN DATA DE 14.06.2021
 APEL DE SELECTIE NR.1 MASURA 8- PUBLICAT IN DATA DE 14.06.2021
 GHIDUL SOLICITANTULUI MASURA 7 APEL 1- IN CONSULTARE- PUBLICAT IN DATA DE 14.06.2021
 APEL DE SELECTIE NR.1 MASURA 7 -PUBLICAT IN DATA DE 14.06.2021
APELUL DE SELECTIE NR. 1 MASURA 9– PUBLICAT IN DATA DE 25.03.2021
GHIDUL SOLICITANTULUI MASURA 9 APEL 1– IN CONSULTARE- PUBLICAT IN DATA DE 17.03.2021
 RAPORTUL DE SELECTIE SUPLIMENTAR MASURA 5 APEL 2 -PUBLICAT IN DATA DE 02.03.2021
ERATA LA RAPORTUL DE SELECTIE SUPLIMENTAR MASURA 1 APEL 2– PUBLICAT IN DATA DE 17.02.2021
 RAPORT DE SELECTIE SUPLIMENTAR MASURA 1 APEL 2 -PUBLICAT IN DATA DE 28.01.2021
GHIDUL SOLICITANTULUI MĂSURA 2 APEL 1 -PUBLICAT ÎN DATA DE 11.09.2020
 GHIDUL SOLICITANTULUI MĂSURA 9 APEL 1– ÎN CONSULTARE
 ERATA RAPORT DE SELECȚIE MĂSURA 1 APEL 2– PUBLICAT ÎN DATA DE 16.06.2020
 ERATA RAPORT DE EVALUARE MĂSURA 1 APEL 2– PUBLICAT ÎN DATA DE 15.06.2020
 RAPORT DE SELECȚIE MĂSURA 1 APEL 2– PUBLICAT ÎN DATA DE 11.06.2020
 RAPORT DE SELECȚIE MĂSURA 5 APEL 2– PUBLICAT ÎN DATA DE 03.03.2020
 GHIDUL SOLICITANTULUI MĂSURA 6 APEL 3-PUBLICAT ÎN DATA DE 26.02.2020
 APEL DE SELECȚIE NR.3 MĂSURA 6 -PUBLICAT ÎN DATA DE 26.02.2020
 GHIDUL SOLICITANTULUI MĂSURA 6 APEL 3 – ÎN CONSULTARE- PUBLICAT ÎN DATA DE 24.02.2020
RAPORT DE EVALUARE MĂSURA 5 APEL 2 -PUBLICAT ÎN DATA DE 12.02.2020
 RAPORT DE EVALUARE MĂSURA 1 APEL 2 -PUBLICAT ÎN DATA DE 12.02.2020
APELUL DE SELECȚIE AL PROIECTELOR NR.2 MĂSURA 6– PUBLICAT ÎN DATA DE 20.01.2020
 GHIDUL SOLICITANTULUI M6 APEL 2– ÎN CONSULTARE- PUBLICAT ÎN DATA DE 07.01.2020

Anunțul de prelungire a apelului de selecție 

Având în vedere faptul că am primit solicitări din partea potențialilor beneficiari pe măsura M6 pentru  prelungirea apelului de selecție, Directorul Executiv GAL Vlăsia Ilfov Nord Est a hotărât prin Decizia nr.726 din 29.10.2019:

  • Prelungirea apelului de selecție nr.1 pentru măsura 6 „Sprijinirea investițiilor în infrastructura cu efect urbanistic” până la data de 15.11.2019, ora 16 ;

!!NOU!! ERATA NR. 1 Din Data de 07.10.2019 la Ghidul Solicitantului Măsura 5 Apel 2 -publicat în data de 08.10.2019

!!NOU!! Ghidul Solicitantului Măsura 5 Apel 2 actualizat– publicat în data de 08.10.2019

Anunțul de prelungire a apelurilor de selecție 

Având în vedere faptul că am primit solicitări din partea potențialilor beneficiari pe cele 2 măsuri pentru  prelungirea apelurilor de selecție, Directorul Executiv GAL Vlăsia Ilfov Nord Est a hotărât prin Decizia nr.713 din 07.10.2019:

  • Prelungirea apelului de selecție nr.2 pentru măsura 5 „Sprijin pentru înființarea și dezvoltarea activităților economice în domenii neagricole” până la data de 29.10.2019, ora 16 ;
  • Prelungirea apelului de selecție nr.1 pentru măsura 6 „Sprijinirea investițiilor în infrastructura cu efect urbanistic” până la data de 29.10.2019, ora 16 ;

Anunțul de prelungire a apelurilor de selecție 

Având în vedere faptul că am primit solicitări din partea potențialilor beneficiari pe cele 3 măsuri pentru  prelungirea apelurilor de selecție, Directorul Executiv GAL Vlăsia Ilfov Nord Est a hotărât prin Decizia nr. 698 din 19.09.2019:

  • Prelungirea apelului de selecție nr.2 pentru măsura 1 „Extinderea și modernizarea exploatațiilor agricole ” până la data de 18.10.2019, ora 16;
  • Prelungirea apelului de selecție nr.2 pentru măsura 5 „Sprijin pentru înființarea și dezvoltarea activităților economice în domenii neagricole” până la data de 18.10.2019, ora 16 ;
  • Prelungirea apelului de selecție nr.1 pentru măsura 6 „Sprijinirea investițiilor în infrastructura cu efect urbanistic” până la data de 18.10.2019, ora 16 ;
APEL DE SELECȚIE MĂSURA M6– PUBLICAT ÎN DATA DE 12.08.2019
APEL DE SELECȚIE MĂSURA M5– PUBLICAT ÎN DATA DE 12.08.2019
APEL DE SELECȚIE MĂSURA M1– PUBLICAT ÎN DATA DE 12.08.2019
GHIDUL SOLICITANTULUI M1 APEL 2 ÎN CONSULTARE – PUBLICAT ÎN DATA DE 29.07.2019
GHIDUL SOLICITANTULUI M5 APEL 2 ÎN CONSULTARE – PUBLICAT ÎN DATA DE 29.07.2019
GHIDUL SOLICITANTULUI M6 APEL 1 ÎN CONSULTARE – PUBLICAT ÎN DATA DE 29.07.2019
ANUNT DE PRELUNGIRE A APELURILOR DE SELECȚIE

Având în vedere faptul că am primit solicitări din partea potențialilor beneficiari pe cele 2 măsuri pentru  prelungirea apelurilor de selecție, Directorul Executiv GAL Vlăsia Ilfov Nord Est a hotărât prin Decizia nr. 387 din 23.05.2018:

  • Prelungirea apelului de selecție nr.1 pentru măsura 1 „Extinderea și modernizarea exploatațiilor agricole de dimensiuni mici” până la data de 08.06.2018, ora 16;
  • Prelungirea apelului de selecție nr.1 pentru măsura 5 „Sprijin pentru înființarea și dezvoltarea activităților economice în domenii neagricole” până la data de 08.06.2018, ora 16 ;
ANUNT DE PRELUNGIRE A APELURILOR DE SELECȚIE 

Având în vedere faptul că am primit solicitări din partea potențialilor beneficiari pe cele 2 măsuri pentru  prelungirea apelurilor de selecție, Directorul Executiv GAL Vlăsia Ilfov Nord Est a hotărât prin Decizia nr. 377 din 21.05.2018:

  • Prelungirea apelului de selecție nr.1 pentru măsura 1 „Extinderea și modernizarea exploatațiilor agricole de dimensiuni mici” până la data de 23.05.2018, ora 16;
  • Prelungirea apelului de selecție nr.1 pentru măsura 5 „Sprijin pentru înființarea și dezvoltarea activităților economice în domenii neagricole” până la data de 23.05.2018, ora 16 ;
ERATA NR. 1 MĂSURA 1 „EXTINDEREA ȘI MODERNIZAREA EXPLOATAȚIILOR AGRICOLE DE MICI DIMENSIUNI” DIN 08.05.2018

Având în vedere faptul că nu există un studiu în ceea ce privește potențialul agricol al zonei în cazul exploatațiilor apicole, acesta va fi considerat ca fiind ridicat în condițiile stupăritului pastoral (sistem de întreținere și exploatare a familiilor de albine care include deplasarea acestora, pe vetre temporare, pentru valorificarea unor culesuri sau pentru polenizarea dirijată) conform legii Nr. 383/2013 cu modificările și completările ulterioare, numai în cazul în care acest lucru este demonstrat prin studiul de fezabilitate.

ANUNT DE PRELUNGIRE A APELURILOR DE SELECȚIE 

Având în vedere faptul că am primit solicitări din partea potențialilor beneficiari pe cele 2 măsuri pentru  prelungirea apelurilor de selecție, Directorul Executiv GAL Vlăsia Ilfov Nord Est a hotărât prin Decizia nr. 368 din 08.05.2018:

  • Prelungirea apelului de selecție nr.1 pentru măsura 1 „Extinderea și modernizarea exploatațiilor agricole de dimensiuni mici” până la data de 21.05.2018, ora 16;
  • Prelungirea apelului de selecție nr.1 pentru măsura 5 „Sprijin pentru înființarea și dezvoltarea activităților economice în domenii neagricole” până la data de 21.05.2018, ora 16 ;
ANUNT DE PRELUNGIRE A APELURILOR DE SELECȚIE 

Având în vedere faptul că am primit solicitări din partea potențialilor beneficiari pe cele 2 măsuri pentru  prelungirea apelurilor de selecție, Directorul Executiv GAL Vlăsia Ilfov Nord Est a hotărât prin Decizia nr. 343 din 23.04.2018:

  • Prelungirea apelului de selecție nr.1 pentru măsura 1 „Extinderea și modernizarea exploatațiilor agricole de dimensiuni mici” până la data de 11.05.2018, ora 16;
  • Prelungirea apelului de selecție nr.1 pentru măsura 5 „Sprijin pentru înființarea și dezvoltarea activităților economice în domenii neagricole” până la data de 11.05.2018, ora 16 ;
ANUNT DE PRELUNGIRE A APELURILOR DE SELECȚIE 

Având în vedere faptul că am primit solicitări din partea potențialilor beneficiari pe cele 2 măsuri pentru  prelungirea apelurilor de selecție, Directorul Executiv GAL Vlăsia Ilfov Nord Est a hotărât prin Decizia nr. 333 din 02.04.2018:

  • Prelungirea apelului de selecție nr.1 pentru măsura 1 „Extinderea și modernizarea exploatațiilor agricole de dimensiuni mici” până la data de 27.04.2018, ora 16;
  • Prelungirea apelului de selecție nr.1 pentru măsura 5 „Sprijin pentru înființarea și dezvoltarea activităților economice în domenii neagricole” până la data de 27.04.2018, ora 16 ;
ADRESA DE MODIFICARE A DATELOR APELURILOR DE SELECȚIE 

Asociația GAL Vlăsia Ilfov Nord Est anunță modificarea perioadei de depunere a proiectelor din cadrul celor două apeluri de selecție pentru Măsura 1-„Extinderea și modernizrea exploatațiilor agricole de dimensiuni mici” și Măsura 5-„Sprijin pentru înființarea și dezvoltarea activităților economice în domenii neagricole”. Astfel, apelurile de selecție se vor deschide în data de 01.02.2018, și se vor închide în data de 06.04.2018. Proiectele se vor depune până la data amintită mai sus, sau până la data la care valoarea proiectelor depuse depășește cu 150% alocarea financiară a apelului. Depunerea proiectelor se va face la punctul de lucru GAL Vlăsia Ilfov Nord Est, din Str. Ștefănești, nr. 75, parter, Comuna Ștefăneștii de Jos, Județ Ilfov, zilnic de luni până vineri în intervalul orar 14-19.